Iov 5

Noua Traducere Românească

1 Strigă! Îți va răspunde cineva? Spre care dintre cei sfinți te vei întoarce?2 Mânia îl omoară pe nebun, iar aprinderea îl ucide pe cel nesăbuit.3 L‑am văzut pe cel nebun prinzând rădăcini și imediat i‑am blestemat locuința.4 Copiii săi sunt departe de a fi în siguranță, sunt zdrobiți la poartă și nu este nimeni să‑i scape.5 Cel flămând îi mănâncă secerișul, adunându‑l chiar dintre spini, iar cel însetat râvnește bogăția lui.6 Pentru că nenorocirea nu iese din țărână și necazul nu răsare din pământ.7 Totuși, omul este născut pentru necaz, după cum scânteia este născută pentru zbor.8 În ce mă privește, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu și lui Dumnezeu Îi voi spune cauza mea.9 El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.10 El dă ploaie pe fața pământului și trimite ape pe câmpie.11 Îi înalță pe cei smeriți și celor în necaz le dă siguranță.12 El strică planurile celor vicleni și astfel mâinile lor nu au succes.13 El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor, iar planurile celor înșelători sunt zădărnicite.14 Ziua sunt în întuneric, iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopții.15 Îl scapă pe nevoiaș de sabia gurii lor și din mâna celui puternic.16 Astfel, cel sărac are speranță, iar nedreptății i se închide gura.17 Iată, ferice de omul pe care‑l mustră Dumnezeu! Prin urmare, nu disprețui disciplinarea Celui Atotputernic[1]!18 El rănește, însă tot El leagă rana, El zdrobește, însă tot mâna Sa vindecă.19 Din șase necazuri te va scăpa și nici în al șaptelea nu te va atinge niciun rău.20 Te va scăpa de la moarte în timp de foamete și de lovitura sabiei în timp de război.21 Vei fi adăpostit de biciul limbii și nu te vei teme când va veni nenorocirea.22 Vei râde înaintea nenorocirii și a foametei și nu te vei teme de vietățile pământului.23 Pentru că vei face legământ cu pietrele câmpului, și vietățile câmpului vor fi în pace cu tine.24 Îți vei ști cortul în siguranță și, când îți vei căuta lucrurile, nu vei găsi nimic lipsă.25 Vei ști că sămânța ta va fi numeroasă, și odraslele tale vor fi ca iarba pământului.26 Vei intra în mormânt încă în putere, ca un snop de grâu treierat la vremea lui.27 Iată că noi am cercetat aceasta și așa este! Ascultă și să știi aceasta pentru tine însuți!“