1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:2„Dacă ar îndrăzni cineva să‑ți vorbească, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?3Iată că tu i‑ai învățat pe mulți și ai întărit mâinile slăbite.4Cuvintele tale i‑au ridicat pe cei ce se clătinau și au întărit genunchii care se îndoiau.5Dar acum necazul a venit asupra ta și ești supărat; te atinge și ești îngrozit.6Nu este oare teama de Dumnezeu încrederea ta, iar curăția căilor tale speranța ta?7Te rog, adu‑ți aminte! A pierit vreodată un om nevinovat? Sau au fost vreodată cei drepți nimiciți?8După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuirea și seamănă necazul, le culeg roadele.9Suflarea lui Dumnezeu îi nimicește, iar izbucnirea mâniei Sale îi mistuie.10Urletul leului, glasul leului fioros și colții leilor tineri sunt zdrobiți.11Leul cel puternic piere din lipsă de pradă, iar puii leoaicei sunt risipiți.12Mi s‑a spus un cuvânt pe ascuns, urechea mea a auzit o șoaptă.13În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopții, când oamenii sunt cuprinși de un somn adânc,14m‑au cuprins groaza și cutremurul, și ea mi‑a făcut mulțimea oaselor mele să se îngrozească.15Un duh[1] a trecut prin fața mea; atunci părul de pe trup mi s‑a zbârlit.16S‑a oprit, dar nu i‑am putut desluși chipul; înfățișarea cuiva era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea:17«Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? Poate el să fie curat înaintea Creatorului său?18Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi și găsește greșeli chiar și la îngerii[2] Săi,19cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut, ale căror temelii sunt în țărână și care sunt striviți mai ușor decât o molie.20De dimineață până seara sunt zdrobiți; pier și sunt dați uitării pentru totdeauna.21Nu le este smulsă oare funia cortului lor? Ei mor, însă fără să fi dobândit înțelepciune.»[3]