1Există un rău pe care l‑am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor.2Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu‑i lipsește nimic din ceea ce‑și dorește, însă Dumnezeu nu‑i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător!3Dacă unui om i s‑ar naște o sută de copii și ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s‑ar înmulți, dar sufletul lui nu s‑ar sătura de fericire și n‑ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unei stârpituri, decât îi este lui!4Căci stârpitura vine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric.5Deși ea n‑a văzut și n‑a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt,6chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într‑un singur loc?7Toată osteneala omului este pentru gura lui; totuși, pofta lui nu este împlinită.8Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit? Ce avantaj are săracul, știind cum să se poarte înaintea celor vii?9Mai bine ce vezi cu ochii, decât umblarea după pofte! Dar și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!10Ceea ce există de mult timp a fost deja numit și ce este omul a fost cunoscut deja; el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el.11Cu cât sunt mai numeroase cuvintele, cu atât este mai mare deșertăciunea! Și ce folos are omul din aceasta?12Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?