1Păzește‑ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie‑te mai bine să asculți, decât să aduci jertfa nesăbuiților, căci ei nu știu că săvârșesc un rău.2Nu te grăbi să‑ți deschizi gura, și inima ta să nu se pripească să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri, iar tu ești pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.3Căci un vis vine datorită mulțimii treburilor, iar glasul nesăbuitului vine prin mulțimea cuvintelor.[1]4Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, să nu întârzii să‑l împlinești, căci Lui nu‑I plac nesăbuiții. Așadar, împlinește‑ți jurământul!5Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte și să nu le împlinești.6Nu lăsa gura să‑ți ducă trupul în păcat, așa încât să‑i zici mesagerului: „A fost o greșeală!“ De ce să Se mânie Dumnezeu din cauza glasului tău și să nimicească lucrarea mâinilor tale?7Așa cum este deșertăciune în mulțimea viselor, tot așa este și în mulțimea cuvintelor.[2] Așadar, teme‑te de Dumnezeu!
Deșertăciunea bogăției
8Când vezi că, într‑o provincie, săracul este asuprit, iar dreptatea și omul drept sunt persecutați, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alții și mai mari!9Cu toții au parte de resursele țării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele[3].10Cel ce iubește argintul, nu se satură de argint, iar cine iubește bogăția, nu are câștig. Și aceasta este o deșertăciune!11Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le mănâncă; și ce câștig mai are stăpânul lor, decât doar că le vede cu ochii lui?12Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu‑i oferă liniștea pentru odihnă.13Există un rău tulburător pe care l‑am văzut sub soare: bogăție păstrată pentru[4] stăpânul ei, dar spre răul său,14și bogăție pierdută printr‑un negoț nereușit. Astfel, fiul care i s‑a născut nu mai rămâne cu nimic în mâini.15Gol a ieșit din pântecul mamei sale și tot așa s‑a și întors, plecând precum a venit. Nimic nu a luat din osteneala lui, din tot ce‑i aparținuse.16Și acest lucru este un mare rău: întocmai cum vine omul, așa și pleacă, și ce câștig are omul din aceasta?! S‑a ostenit în zadar!17Toată viața lui a mâncat pe întuneric, cu multă tulburare, cu suferință și cu mânie.18Iată ce am văzut eu că este bine și frumos: ca omul să mănânce, să bea și să guste[5] fericirea în timpul întregii lui osteneli depuse sub soare sub soare în puținele zile ale vieții sale, pe care i le‑a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea sa.19De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i‑a dat bogăție și averi și căruia i‑a dat dreptul să se înfrupte din ele, să‑și ia partea ce i se cuvine din ele și să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu.20Căci el nu se gândește prea mult la cât de trecătoare îi este viața, fiindcă Dumnezeu îl ține ocupat cu bucuria inimii lui.