Isaia 14

Noua Traducere Românească

1 Dar DOMNUL va avea milă de Iacov; îl va alege din nou pe Israel și îl va așeza în țara lui. Străinii li se vor alătura și se vor uni cu Casa lui Iacov.2 Popoarele îi vor lua și îi vor aduce la locul lor, iar Casa lui Israel le va stăpâni în țara DOMNULUI ca pe niște robi și roabe. Îi vor captura pe cei ce‑i luaseră captivi și vor domni peste asupritorii lor.3 În ziua în care DOMNUL îți va da odihnă după durerea, necazul și truda grea la care ai fost supus,4 vei rosti discursul acesta cu privire la împăratul Babilonului și vei zice: „Cum a încetat asupritorul! Cum a încetat urletul lui!5 DOMNUL a frânt toiagul celor răi, sceptrul stăpânitorilor,6 pe cel ce lovea popoarele cu furie, cu lovituri fără oprire, pe cel ce conducea neamurile cu mânie, cu o persecuție fără cruțare.7 Întreg pământul se bucură de odihnă și pace și toți oamenii izbucnesc în cântări de bucurie.8 Până și chiparoșii, și cedrii din Liban se bucură de tine, zicând: «De când te‑ai întins să dormi, nimeni nu s‑a ridicat să ne mai taie!»9 Locuința Morților de jos este stârnită să te întâmpine la sosire. Pentru tine ea trezește umbrele, pe toți conducătorii pământului; îi ridică de pe tronurile lor pe toți împărații neamurilor.10 Toți vor vorbi și‑ți vor spune: «Acum ai ajuns și tu la fel de slab ca și noi; ai devenit ca noi!»11 Splendoarea ta este coborâtă în Locuința Morților, împreună cu sunetul harfelor tale. Larvele îți sunt așternut, iar viermii îți sunt învelitoare.12 Cum ai căzut din ceruri, tu, cel strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, asupritorul neamurilor!13 Tu ai zis în inima ta: «Mă voi înălța la ceruri; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi ședea pe muntele adunării, în părțile îndepărtate ale nordului!14 Mă voi înălța deasupra norilor, și mă voi face asemenea Celui Preaînalt!»15 Dar ai fost coborât în Locuința Morților, în adâncimile gropii.16 Cei ce te văd, te privesc cu luare-aminte: «Acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure, care a zguduit împărățiile,17 care a făcut lumea să se asemene cu un pustiu, care i‑a dărâmat cetățile și n‑a lăsat pe prizonieri să se întoarcă acasă?»18 Toți împărații neamurilor, toți se odihnesc în cinste, fiecare în mormântul său,19 dar tu ești aruncat afară din mormântul tău, ca un vlăstar disprețuit, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, cu cei coborâți în adâncimile gropii; ești ca un cadavru călcat în picioare.20 Tu nu ești unit cu ei în mormânt, pentru că ți‑ai distrus țara și ți‑ai ucis poporul. Nu se va mai aminti vreodată de sămânța[1] răufăcătorilor!21 Pregătiți măcelul fiilor săi, din cauza nelegiuirii părinților lor! Să nu se mai ridice să ia în stăpânire țara și să umple lumea cu cetăți.“22 „Mă voi ridica împotriva lor, zice DOMNUL Oștirilor. Voi șterge numele și rămășița Babilonului, pe urmașii și descendenții lui, zice DOMNUL.23 Îl voi preface într‑un adăpost pentru bufnițe și în niște ape mlăștinoase și îl voi mătura cu mătura nimicirii,“ zice DOMNUL Oștirilor.24 DOMNUL Oștirilor a jurat, zicând: „Ceea ce am gândit, așa va fi! Ceea ce am plănuit, așa se va întâmpla!25 Îl voi zdrobi pe asirian în țara Mea și pe munții Mei îl voi călca în picioare. Jugul lui va fi luat de peste ei și povara lui va fi luată de pe umărul lor.“26 Acesta este planul făcut pentru întreg pământul; aceasta este mâna întinsă peste toate neamurile.27 Căci DOMNUL Oștirilor a plănuit! Cine va strica planul? Mâna Lui este întinsă! Cine o va întoarce?28 În anul morții regelui Ahaz s‑a spus această rostire:29 „Nu vă bucurați, voi toți, filistenilor, pentru că s‑a frânt toiagul care vă lovea! Căci o viperă va ieși din rădăcina șarpelui și un șarpe zburător va fi rodul ei.30 În timp ce întâiul născut al săracului va găsi pășune, iar cel nevoiaș se va culca în siguranță, îți voi ucide rădăcina prin foame; da, de foame îți va muri rămășița!31 Gemi, poartă! Plângi, cetate! Înmuiați‑vă, filistenilor, cu toții! Căci un nor de fum vine din nord, și rândurile oștirii sunt strânse.32 Ce li se va răspunde trimișilor acelui neam? «DOMNUL a întemeiat Sionul, iar cei săraci din poporul Său se vor adăposti în el.»“