1Pe malurile râurilor Babilonului, stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.2Ne atârnaserăm lirele în sălciile din ținutul acela,3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați‑ne din cântările Sionului!“4Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin?5Ierusalime, dacă te voi uita, să‑și uite și dreapta mea destoinicia!6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu‑mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!7DOAMNE, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“8Fiică distrusă[1] a Babilonului! Ferice de acela care‑ți va răsplăti ceea ce ne‑ai făcut!9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi și‑i va zdrobi de stâncă!