1Acești trei oameni au încetat să‑i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept.[1]2Atunci Elihu, fiul lui Barachel buzitul, din clanul lui Ram, s‑a aprins de mânie. El s‑a mâniat pentru că acesta se îndreptățea pe sine înaintea lui Dumnezeu.3S‑a aprins de mânie și pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceștia nu mai găseau nimic de răspuns și totuși îl condamnau pe Iov.4Elihu așteptase să‑i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceștia erau mai în vârstă decât el.5Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s‑a mâniat.6Elihu, fiul lui Barachel buzitul, a răspuns și a zis: „Eu sunt tânăr, iar voi sunteți în vârstă. De aceea m‑am ferit și m‑am temut să vă spun părerea mea.7Mi‑am zis: «Să vorbească zilele, și mulțimea anilor să facă cunoscută înțelepciunea!»8Dar există un Duh în om, suflarea Celui Atotputernic, care‑i dă pricepere.9Nu vârsta te face înțelept, nu bătrânețea te face să înțelegi ce este drept.10De aceea zic: «Ascultați‑mă! Îmi voi spune și eu părerea!»11Iată, v‑am așteptat cuvintele, v‑am ascultat rostirile pricepute în timp ce vă căutați vorbele.12V‑am ascultat cu atenție și iată că niciunul nu a dovedit că Iov a greșit, niciunul dintre voi nu a răspuns cuvintelor lui.13Să nu spuneți: «Am găsit înțelepciunea. Să‑l confrunte Dumnezeu, nu un om.»14El nu și‑a îndreptat cuvintele împotriva mea și nu‑i voi răspunde folosind cuvântările voastre.15Sunt înspăimântați, nu mai răspund nimic; au rămas fără cuvinte.16Și am așteptat. Dar pentru că ei nu mai vorbesc, pentru că stau acolo fără să răspundă,17voi răspunde și eu, la rândul meu, îmi voi spune și eu părerea.18Căci sunt plin de cuvinte; duhul pântecului meu nu‑mi dă pace.19Iată că pântecul meu este ca un vin care n‑a fost aerisit[2], ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.20Voi vorbi ca să găsesc ușurare. Îmi voi deschide gura și voi răspunde.21Nu voi fi părtinitor, nu voi linguși pe nimeni.22Nici nu știu să lingușesc; Creatorul meu m‑ar lua într‑o clipă.