Iosua 13

Noua Traducere Românească

1 Iosua îmbătrânise și era înaintat în vârstă. Atunci DOMNUL i‑a zis: „Tu ești bătrân și înaintat în vârstă, iar teritoriul care nu a fost luat în stăpânire este foarte mare.2 Aceasta este țara care mai rămâne: toate ținuturile filistenilor și ale gheșuriților3 (de la râul Șihor[1], care este în fața Egiptului, până la hotarul Ekronului, înspre nord, teritoriu care este considerat canaanit și care este al celor cinci domnitori filisteni: din Gaza, din Așdod, din Așchelon, din Gat și din Ekron), precum și ale aviților,4 înspre sud. De asemenea, toate ținuturile canaaniților, de la Meara sidonienilor, până la Afek, spre hotarul cu amoriții,5 apoi ținutul ghebaliților[2] și întregul Liban înspre răsărit, de la Baal‑Gad până la poalele muntelui Hermon și până la Lebo-Hamat[3] (1 Re 5:18)6 cu toți locuitorii de pe munte, din Liban până la Misrefot-Maim, adică toți sidonienii. Eu îi voi alunga dinaintea fiilor lui Israel. Tu însă împarte acest teritoriu ca moștenire lui Israel, așa cum ți‑am poruncit.7 Împarte deci țara ca moștenire celor nouă seminții și unei jumătăți a seminției lui Manase.“8 Ceilalți împreună cu rubeniții și gadiții își primiseră moștenirea pe care le‑a dat‑o Moise la răsărit de Iordan, întocmai cum le‑o împărțise Moise, robul DOMNULUI:9 de la Aroer, care se află pe malul uedului[4] Arnon și de la cetatea din mijlocul văii, întregul podiș al Medebei, până la Dibon, (Ios 12:1)10 toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la hotarul fiilor lui Amon,11 Ghiladul, teritoriul gheșurit și maacatit, tot muntele Hermon și tot Bașanul până la Salca,12 întregul regat al lui Og, în Bașan, care domnea la Aștarot și la Edrei și care era singurul rămas dintre refaiți. Moise i‑a învins și i‑a alungat.13 Dar fiii lui Israel nu i‑au alungat pe gheșuriții și pe maacatiții din Gheșur și din Maaca, astfel că ei au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua aceasta.14 Seminția lui Levi nu a primit însă nicio moștenire, deoarece El îi spusese că jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel, sunt moștenirea ei.15 Moise dăduse seminției rubeniților, potrivit clanurilor lor,16 teritoriul de la Aroer, care este pe malul uedului Arnon și de la cetatea din mijlocul văii, întregul podiș de lângă Medeba,17 Heșbonul cu toate cetățile dimprejurul lui din podiș, Dibon, Bamot-Baal, Bet‑Baal-Meon,18 Iahaț, Chedemot, Mefaat,19 Chiriatayim, Sibma, Țeret-Șahar, pe muntele văii,20 Bet‑Peor, poalele muntelui Pisga, Bet‑Ieșimot,21 toate cetățile podișului, adică întregul regat al lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon și care fusese învins de Moise, alături de conducătorii Midianului: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba, vasalii lui Sihon, care locuiau în țară.22 Printre cei care fuseseră uciși cu sabia de fiii lui Israel se afla și Balaam, fiul lui Beor, care practica divinația.[5] (Deut 18:10)23 Hotarul teritoriului rubeniților era Iordanul. Cetățile și satele acestea erau moștenirea urmașilor lui Ruben, potrivit clanurilor lor.24 Moise dăduse seminției lui Gad, adică urmașilor lui Gad, potrivit clanurilor lor,25 un teritoriu care cuprindea Iazerul, toate cetățile Ghiladului, o jumătate din țara fiilor lui Amon până la Aroer, care este față în față cu Raba,26 de la Heșbon până la Ramat-Mițpa și Betonim și de la Mahanayim până la hotarul Debirului,27 iar în vale, Bet‑Haram, Bet‑Nimra, Sucot și Țafon, partea care a mai rămas din teritoriul regelui Sihon al Heșbonului, teritoriu care se află în partea de răsărit a Iordanului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret[6].28 Cetățile și satele acestea erau moștenirea urmașilor lui Gad, potrivit clanurilor lor.29 Moise dăduse jumătății seminției lui Manase, adică unei jumătăți dintre urmașii lui Manase, potrivit clanurilor lor,30 un teritoriu care cuprindea Mahanayimul, întregul Bașan, întregul regat al regelui Og al Bașanului, și toate așezările lui Iair din Bașan – șaizeci de cetăți.31 Jumătate din Ghilad, Aștarot și Edrei, cetăți ale regatului lui Og din Bașan, fuseseră date urmașilor lui Machir, fiul lui Manase, adică unei jumătăți dintre urmașii lui Machir, potrivit clanurilor lor.32 Acestea sunt teritoriile pe care le dăduse Moise ca moștenire, când era în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit de Ierihon.33 Moise nu a dat însă nicio moștenire seminției lui Levi; DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, este moștenirea lor, căci așa le‑a spus El.