1Iar tu înalță o cântare de jale despre prinții lui Israel!2Spune: «Ce era mama ta? Era o leoaică printre lei! Ea stătea întinsă în mijlocul leilor tineri, crescându‑și puii.3L‑a crescut pe unul din puii ei și acesta a devenit un leu tânăr. El s‑a obișnuit să sfâșie prada și a ajuns să devoreze oameni.4Când au auzit neamurile despre el, l‑au prins în groapa lor și l‑au dus în lanțuri în țara Egiptului.5Când și‑a văzut așteptarea neîmplinită și speranța spulberată, leoaica l‑a luat pe un alt pui de‑al ei și l‑a pus leu conducător.6El a umblat printre lei până a devenit un leu tânăr. A învățat să sfâșie prada și a ajuns să devoreze oameni.7Le‑a[1] cunoscut văduvele și le‑a devastat cetățile. Țara, cu tot ce cuprindea ea, era îngrozită la auzul urletului său.8Atunci neamurile din provinciile vecine s‑au îndreptat împotriva lui și au aruncat plasa asupra lui, iar el a fost prins în groapa lor.9L‑au pus într‑o cușcă, în lanțuri, l‑au dus la împăratul Babilonului și l‑au așezat în temniță, ca să nu i se mai audă glasul pe munții lui Israel.10Mama ta era ca o viță în via ta, plantată lângă ape. Datorită belșugului de apă, ea era roditoare și plină de mlădițe.11Mlădițele ei erau așa de tari, încât se puteau face din ele sceptre de conducători. Ea se înălța prin frunzișul stufos, și se făcea observată prin înălțimea ei și prin mulțimea mlădițelor ei.12Dar a fost smulsă cu furie și aruncată la pământ. Vântul de răsărit a făcut‑o să se ofilească, roadele i‑au fost zdrobite, iar mlădițele ei cele tari s‑au uscat și au fost mistuite de foc.13Acum ea este plantată în pustie, într‑un pământ uscat și secetos.14Din butucul ei a ieșit un foc, care i‑a mistuit roadele. Și astfel n‑a mai rămas în ea nicio mlădiță tare, niciun sceptru pentru a conduce.» Aceasta este o cântare de jale și va fi folosită ca o cântare de jale.“