1Astfel, împăratul și Haman au venit să petreacă împreună cu împărăteasa Estera.2În timp ce beau vin, împăratul a întrebat‑o pe Estera și în cea de‑a doua zi: – Care‑ți este dorința, împărăteasă Estera? Îți va fi împlinită! Oricare îți este cererea, chiar și jumătate din împărăție de ar fi, ți se va face după voie!3Împărăteasa Estera a răspuns și a zis: – Dacă am găsit bunăvoință înaintea[1] ta, împărate, și dacă împăratul crede că este bine, cruță‑mi viața! Aceasta este dorința mea. De asemenea, cruță‑mi și poporul,4căci atât eu, cât și poporul meu am fost vânduți, ca să fim nimiciți, uciși și stârpiți. Dacă am fi fost vânduți ca robi și ca roabe, aș fi tăcut, căci un astfel de necaz nu ar fi meritat atenția împăratului.[2]5Atunci împăratul Ahașveroș a întrebat‑o pe împărăteasa Estera: – Cine și unde este acela căruia i‑a îndrăznit inima să facă așa ceva?6Estera a zis: – Asupritorul și dușmanul este Haman, răul acesta. Atunci Haman a rămas îngrozit în fața împăratului și a împărătesei.7Plin de mânie, împăratul și‑a lăsat paharul de vin și s‑a dus în grădina palatului. Haman însă a rămas să mijlocească pentru viața sa înaintea împărătesei Estera, căci văzuse că pierzarea lui fusese hotărâtă de către împărat.8Când s‑a întors împăratul din grădina palatului în sala ospățului vinului, a văzut că Haman se aruncase pe patul pe care ședea Estera. Împăratul a zis atunci: – Cum?! Vrei s‑o mai și constrângi pe împărăteasă chiar în palat, de față cu mine? De îndată ce au ieșit aceste cuvinte din gura împăratului, i‑au și acoperit fața lui Haman.9Harbona, unul dintre eunucii care îi slujeau împăratului, a zis: – Mai mult, iată și spânzurătoarea înaltă de cincizeci de coți[3], pe care a făcut‑o Haman pentru Mardoheu, cel ce a vorbit spre binele împăratului, se află în curtea casei lui Haman. Împăratul a zis: – Spânzurați‑l pe ea!10Ei l‑au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea ridicată chiar de el pentru Mardoheu, iar mânia împăratului s‑a potolit.