1Adu‑ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei“;2până nu se întunecă soarele și lumina, luna și stelele și până nu se întorc norii de ploaie.3În zilele acelea încep să tremure paznicii casei, iar cei tari șovăiesc, se opresc cei ce macină, împuținați fiind, și se întunecă cei ce se uită pe ferestre,4se închid cele două uși care dau în stradă și scade sunetul morii. Atunci, cineva se va trezi la ciripitul păsării, dar glasul tuturor cântărețelor se va auzi înăbușit;5se vor teme de înălțime, iar pe drum vor fi terori. Adu‑ți aminte de Creatorul tău, până nu înflorește migdalul, până nu se târăște lăcusta și până nu se strică caperul[1], căci fiecare merge spre casa cea veșnică, iar cei ce jelesc cutreieră pe stradă;6până nu se rupe funia de argint și până nu se sparge vasul de aur; până nu se sfărâmă urciorul la izvor și până nu este zdrobită roata de la puț;7până nu se întoarce țărâna în pământ, de unde a fost luată, și până când suflarea nu se întoarce la Dumnezeu, Cel Care a dat‑o.8O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul. Totul este deșertăciune!
Epilog
9Pe lângă faptul că oratorul a fost un înțelept, el a învățat și cunoștința pe popor, culegând, cercetând și aranjând numeroase proverbe.10Oratorul a căutat să găsească cuvinte plăcute și să scrie drept cuvintele adevărului.11Cuvintele înțelepților sunt ca niște țepușe, iar stăpânii colecțiilor de proverbe sunt ca niște cuie bătute, date de un singur păstor.12Dincolo de toate acestea, fiule, ia aminte: să scrii[2] multe cărți este o activitate fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup.13Concluzia la tot ceea ce ai auzit este aceasta: teme‑te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este datoria fiecărui om.[3]14Fiindcă Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.