Eclesiastul 10

Noua Traducere Românească

1 Așa cum muștele moarte strică și fermentează uleiul negustorului, tot astfel și puțină nebunie copleșește înțelepciunea și onoarea.2 Inima înțeleptului îl conduce la dreapta, dar inima nesăbuitului îl conduce la stânga.[1]3 Prostul umblă fără minte pe cale și se laudă tuturor cu prostia lui.4 Dacă mânia stăpânitorului izbucnește împotriva ta, nu‑ți pierde cumpătul, căci calmul te păzește de mari păcate.5 Există un rău pe care l‑am văzut sub soare, ca o greșeală care vine din partea stăpânitorului:6 prostia este așezată în multe locuri înalte, iar cei bogați stau într‑un loc de jos.7 Am văzut robi călare pe cai și prinți mergând pe jos ca robii.8 Cel ce sapă o groapă, va cădea în ea, iar pe cel ce pătrunde printr‑un zid, îl va mușca un șarpe.9 Cine sfărâmă pietre, este rănit de ele, și cine crapă lemne, se află în pericol din cauza lor.10 Dacă fierul securii este tocit și omul nu‑i ascute lama, trebuie să‑ți intensifici eforturile! De aceea la câștig se ajunge prin înțelepciune!11 Dacă șarpele mușcă, fără să fie descântat, stăpânul lui nu are niciun câștig.12 Cuvintele gurii celui înțelept sunt plăcute[2], dar buzele celui nesăbuit îl înghit.13 Cuvintele de început ale gurii lui sunt prostești, iar sfârșitul vorbirii lui este nebunie răutăcioasă.14 Și totuși, prostul spune o mulțime de vorbe. Omul nu știe ce se va întâmpla; cine îi poate spune ce va fi după el?15 Osteneala nesăbuiților îl obosește pe cel ce nu cunoaște drumul spre cetate.16 Vai de tine, țară, al cărei rege este un copil[3] și ai cărei prinți chefuiesc dis‑de‑dimineață!17 Ferice de tine, țară, al cărei rege este de viță nobilă și ai cărei prinți dau ospețe la vremea potrivită, ca să se întărească, și nu să se îmbete!18 Din cauza leneviei se lasă grinda, iar, când mâinile sunt leneșe, plouă în casă.19 Pâinea se face pentru petrecere, și vinul înveselește viața, dar argintul răspunde la toate.20 Nu‑l blestema pe rege nici chiar în mintea ta, nu‑l blestema pe cel înstărit nici chiar în odaia ta de culcare, căci s‑ar putea ca pasărea cerului să‑ți ducă vorba și un sol înaripat să‑ți dea pe față spusele.