1Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s‑a ridicat și a nimicit toată sămânța regală. (2 Cro 22:10)2Dar Iehoșeba, fiica regelui Iehoram și sora lui Ahazia, l‑a luat pe ascuns pe Ioaș, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost omorâți, și l‑a pus împreună cu doica lui în camera paturilor. Astfel, ea l‑a ascuns de Atalia și n‑a fost omorât.3Ioaș a rămas ascuns împreună cu ea în Casa DOMNULUI timp de șase ani, iar Atalia a domnit peste țară.4În cel de‑al șaptelea an, Iehoiada a trimis după căpeteniile peste sute, după cariți[1] și după gărzi[2]. După ce i‑a adus la el, în Casa DOMNULUI, regele a încheiat un legământ cu ei, punându‑i să jure în Casa DOMNULUI. Apoi le‑a arătat pe fiul regelui5și le‑a poruncit, zicând: „Iată care este lucrul pe care trebuie să‑l faceți: o treime din voi – adică cei care intrați în slujbă în ziua de Sabat și care păziți palatul regelui –6împreună cu o altă treime din voi – adică cei ce sunteți la Poarta Sur – și cu încă o treime din voi, – adică cei ce sunteți la poartă, înapoia gărzilor, și care păziți Casa cu schimbul, –7precum și cele două cete ale voastre – adică toți cei care ieșiți de la slujbă în ziua de Sabat – veți păzi Casa DOMNULUI, unde este regele.8Va trebui să stați împrejurul regelui, fiecare om cu arma în mână. Oricine se va apropia de șirurile voastre trebuie omorât. Stați aproape de rege când va ieși și când va intra![3]“9Căpeteniile peste sute au făcut întocmai cum le‑a poruncit preotul Iehoiada. Prin urmare, și‑au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau în slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, și au venit la preotul Iehoiada.10Apoi preotul le‑a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile care aparținuseră regelui David și care erau în Casa DOMNULUI.11Gărzile, fiecare cu arma în mână, s‑au așezat de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei, până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă.12Atunci Iehoiada l‑a adus pe fiul regelui, i‑a pus coroana pe cap și i‑a înmânat Mărturia[4]. L‑au făcut rege și l‑au uns, bătând din palme și strigând: „Trăiască regele!“13Când a auzit Atalia vuietul gărzilor și al poporului, a venit spre mulțimea de la Casa DOMNULUI.14S‑a uitat și iată că regele stătea lângă stâlp, așa cum era obiceiul. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe. Atunci Atalia și‑a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“15Preotul Iehoiada le‑a poruncit căpeteniilor peste sute, care conduceau armata, zicându‑le: „Scoateți‑o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“ Căci preotul zisese: „Să nu fie omorâtă în Casa DOMNULUI!“16Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin locul pe unde intră caii în curtea palatului regelui și a fost omorâtă acolo.
Domnia lui Ioaș peste Iuda
17Iehoiada a încheiat un legământ între DOMNUL, pe de o parte, și rege și popor, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul DOMNULUI. De asemenea, a încheiat un legământ între rege și popor. (2 Cro 24:1)18Tot poporul țării s‑a dus la templul lui BAAL și l‑a dărâmat. Ei au sfărâmat de tot altarele lui și chipurile lui, iar pe Matan, preotul lui BAAL, l‑au ucis în fața altarelor. Apoi preotul a pus responsabili peste Casa DOMNULUI.19După aceea, Iehoiada a luat cu el căpeteniile peste sute, cariții, gărzile și tot poporul țării. Aceștia l‑au coborât pe rege de la Casa DOMNULUI și au venit la palatul regelui pe drumul care duce prin poarta gărzilor. Regele s‑a așezat pe tronul regal.20Și tot poporul țării s‑a bucurat, iar cetatea s‑a liniștit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia la palatul regelui.21Ioaș era în vârstă de șapte ani când a devenit rege.