Ajutor

Noua traducere în limba românã

Un cântec de pelerinaj

1 Din adâncuri strig, Doamne!
2 Stăpâne, ascultă glasul meu! Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul cererii mele!
3 Dacă Tu, Stăpâne, ai păstra aducerea aminte a vinei noastre, cine ar putea sta în picioare?
4 Dar la Tine este iertarea, ca astfel să fii de temut.
5 Aştept pe Domnul. Sufletul meu aşteaptă şi nădăjduieşte în Cuvântul Lui.
6 Sufletul meu Îl aşteaptă pe Stăpânul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
7 Israele, nădăjduieşte în Domnul, căci îndurarea este a Domnului şi la El găsim belşug de răscumpărare!
8 El îl răscumpără pe Israel din toate vinovăţiile sale.
© 2018 ERF Medien