Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Predica de pe munte: Fericirile

1 Când a văzut Isus mulţimile, a urcat pe munte1 şi S-a aşezat jos. Ucenicii Lui au venit la El,
2 iar El a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
3 „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
4 Ferice de cei îndureraţi, căci ei vor fi mângâiaţi!
5 Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul2!
6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!
7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind)3 împotriva voastră, din pricina Mea!
12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!

Sarea pământului şi lumina lumii

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri.

Isus şi împlinirea Legii

17 Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii4! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc.
18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul şi pământul, nici măcar o iota5 sau o parte a vreunei litere nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile.
19 Aşa că oricine încalcă una din cele mai mici din aceste porunci şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit cel mai mic în Împărăţia Cerurilor. Dar oricine le împlineşte şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel, va fi numit mare în Împărăţia Cerurilor.
20 Căci vă spun că, dacă dreptatea voastră nu o întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.

Despre mânie şi ucidere

21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi!6 Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.»
22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii şi oricine va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului Iadului7.
23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta,
24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te mai întâi să te împaci cu fratele tău. Apoi vino şi adu-ţi darul.
25 Caută să te împaci cât mai repede cu acuzatorul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în închisoare!
26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit şi ultimul codrantes8!

Despre adulter şi divorţ

27 Aţi auzit că s-a zis: «Să nu comiţi adulter!»9
28 Dar Eu vă spun că oricine se uită cu poftă la o femeie a şi comis adulter cu ea în inima lui.
29 Dacă deci ochiul tău cel drept te face să păcătuieşti, scoate-l afară şi aruncă-l, căci este spre folosul tău să-ţi pierzi unul din mădulare, decât să-ţi fie aruncat în Iad tot trupul.
30 Iar dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuieşti, taie-o şi arunc-o, căci este spre folosul tău să-ţi pierzi unul din mădulare, decât să-ţi meargă în Iad tot trupul.
31 S-a mai zis: «Oricine divorţează de soţia lui, să-i dea o carte de despărţire10
32 Dar Eu vă spun că oricine divorţează de soţia lui, în afară de cazul în care este vorba de imoralitate11, o împinge să comită adulter, iar cel care se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite şi el adulter.

Despre jurăminte

33 Din nou, aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.»12
34 Dar Eu vă spun să nu juraţi deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu;
35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat;
36 să nu juri nici măcar pe capul tău, pentru că nu poţi face nici măcar un fir de păr alb sau negru.
37 Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu»13. Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

Despre răzbunare

38 Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.»14
39 Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci aceluia care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt.
40 Celui ce vrea să te dea în judecată şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi haina,
41 iar dacă cineva te obligă15 să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile.
42 Celui ce-ţi cere, dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi.

Iubirea duşmanilor

43 Aţi auzit că s-a zis: «Să-l iubeşti pe semenul tău16 şi să-l urăşti pe duşmanul tău.»
44 Dar Eu vă spun: iubiţi-vă duşmanii17 şi rugaţi-vă pentru cei ce vă persecută
45 ca să fiţi astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui şi peste cei răi, şi peste cei buni şi El trimite ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi.
46 Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare colectorii de taxe18 nu fac la fel?
47 Şi dacă vă întâmpinaţi cu dragoste doar fraţii, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare neamurile19 nu fac la fel?
48 Fiţi deci desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!
1 <footnote>5:1 Sau: pe un versant</footnote>
2 <footnote>5:5 Sau: ţara; vezi Ps. 37:11 şi nota; vezi contextul versetului în Ps. 37, psalm în care apare aşa-numitul principiu al retribuţiei, conform căruia cel drept îşi primeşte răsplata în viaţa aceasta. Acest lucru nu înseamnă că Isus reiterează acest principiu în Predica de pe Munte. Însăşi cartea Psalmilor pare a infirma valabilitatea absolută a acestui principiu (vezi Ps. 73)</footnote>
3 <footnote>5:11 Unele mss nu conţin acest cuvânt</footnote>
4 <footnote>5:17 Adică Vechiul Testament, care era împărţit în trei secţiuni: Legea, Profeţii şi Scrierile</footnote>
5 <footnote>5:18 Este vorba despre prelungirile unor litere din alfabetul ebraic</footnote>
6 <footnote>5:21 Vezi Exod 20:13; Deut. 5:17</footnote>
7 <footnote>5:22 Gr.: Ghe(h)ena, termen ce desemna Valea (Fiilor) lui Hinom (ebr.: Ghe-Hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde, în vremea lui Ahaz şi Manase, îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6); Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), care a devenit apoi un loc în care deşeurile ardeau continuu; valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale; şi în vs. 29, 30</footnote>
8 <footnote>5:26 Sau: cvadrant, cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr-un as (vezi nota de la 10:29) şi a 64-a dintr-un denar (vezi nota de la 20:2)</footnote>
9 <footnote>5:27Exod 20:14; Deut. 5:18</footnote>
10 <footnote>5:31 Vezi Deut. 24:1</footnote>
11 <footnote>5:32 Termenul grecesc se referă la relaţii sexuale nepermise; atât Mc. (10:11-12), cât şi Lc. (16:18) nu conţin această excepţie </footnote>
12 <footnote>5:33 Vezi Lev. 19:12</footnote>
13 <footnote>5:37 Sau: astfel: «Da!Da!» şi«Nu! Nu!», în sensul că, repetând, afirmaţia este întărită fără a mai fi nevoie de jurământ</footnote>
14 <footnote>5:38 Vezi Exod 21:24; Lev. 24:20 ; Deut. 19:21</footnote>
15 <footnote>5:41 Aproximativ 1475 m</footnote>
16 <footnote>5:43 Vezi Lev. 19:18</footnote>
17 <footnote>5:44 Multe mss mai târzii adaugă: duşmanii, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, probabil pentru a se armoniza cu Lc. 6:27-28</footnote>
18 <footnote>5:46 Localnici angajaţi de romani pentru a colecta taxele pentru ei; deoarece lucrau pentru romani şi pentru că adesea pretindeau o taxă mai mare decât cea reală, erau urâţi de oameni şi consideraţi trădători; erau paria ai societăţii, neavând dreptul să fie martori într-un proces, să fie judecători sau membri într-o sinagogă; peste tot în carte</footnote>
19 <footnote>5:47 Lit.: păgânii (sau: necredincioşii)</footnote>
© 2018 ERF Medien