1În anul morții regelui Uzia, L‑am văzut pe Stăpânul șezând pe un tron înalt și înălțat, marginea mantiei Lui umplând Templul[1].2Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau.3Strigau unul către altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este DOMNUL Oștirilor! Întreg pământul este plin de slava Lui!“4Ușorii[2] și pragurile s‑au cutremurat la sunetul glasului lor, iar Casa s‑a umplut de fum.5Am strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut! Căci sunt un om cu buze necurate și trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, iar ochii mei L‑au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!“6Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care‑l luase cu cleștele de pe altar.7Mi‑a atins gura cu el și a zis: „Iată! Cărbunele acesta ți‑a atins buzele. Acum nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit.“8Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând: – Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi? Eu am zis: – Iată‑mă! Trimite‑mă!9El a zis: – Du‑te și spune‑i acestui popor: „Să auziți cu auzul,[3] dar să nu înțelegeți și să priviți cu privirea,[4] dar să nu pricepeți!“10Împietrește[5] inima acestui popor! Fă ca urechile lor să audă greu și încețoșează‑le ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să fie vindecați!11Atunci am întrebat: – Până când, Stăpâne? El mi‑a răspuns: – Până când cetățile vor fi prefăcute în ruină și vor fi lipsite de locuitori, până când casele vor rămâne goale, iar ogoarele devastate și pustii;12până când DOMNUL îi va trimite pe toți departe, iar țara va rămâne în întregime părăsită.13Chiar dacă o zecime va rămâne în ea, aceasta va fi pustiită din nou. Dar așa cum unui terebint sau unui stejar îi rămâne buturuga atunci când este tăiat, tot așa sămânța sfântă va fi ca o buturugă în țară.