Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 „Vai de copiii răzvrătiţi, zice DOMNUL, care fac planuri ce nu sunt de la Mine şi alianţe ce nu vin din Duhul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat!
2 Ei se duc în Egipt, fără să-Mi ceară sfatul, ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon şi protecţie la umbra Egiptului!
3 De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o ruşine, iar protecţia la umbra Egiptului, o ocară.
4 Pentru că, deşi are prinţi în Ţoan şi trimişii săi au ajuns până la Hanes,
5 fiecare va fi făcut de ruşine de către un popor care nu le este de nici un folos, care nu aduce nici ajutor, nici câştig, ci doar ruşine şi ocară.“
6 O profeţie cu privire la animalele din Neghev. „Printr-un ţinut al necazului şi al strâmtorării, al leoaicei şi al leului ce rage, al viperei şi al dragonului, ei îşi cară bogăţiile pe spinarea măgarilor şi averile pe cocoaşa cămilelor, către acel popor ce nu poate ajuta,
7 către Egipt, al cărui ajutor este doar deşertăciune şi nimic. De aceea Îl numesc: «Rahab1 cel ce nu face nimic.»“
8 „Acum, du-te şi scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliţă, scrie-le pe un sul, ca să fie o mărturie veşnică pentru vremea care vine!
9 Căci ei sunt un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, copii care nu vor să asculte Legea DOMNULUI,
10 care zic văzătorilor: «Să nu mai aveţi vedenii!» şi profeţilor: «Nu ne mai profeţiţi ce este drept! Spuneţi-ne lucruri măgulitoare, profeţiţi-ne iluzii!
11 Părăsiţi calea! Îndepărtaţi-vă de pe cărare şi nu ne mai confruntaţi cu Sfântul lui Israel!»
12 De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: «Pentru că respingeţi acest mesaj, pentru că vă puneţi încrederea în asuprire şi-n înşelăciune şi vă bazaţi pe ele,
13 de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi asemenea unei spărturi într-un zid înalt, care se lărgeşte şi-i provoacă prăbuşirea, prăbuşire care va veni deodată, într-o clipă.
14 Îl va sparge ca pe un vas de lut, zdrobit atât de neîndurător, încât printre cioburile lui nu se va mai afla nici măcar unul pentru luat cărbuni din vatră sau pentru scos apă din fântână.»
15 Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel, vorbeşte astfel: «În pocăinţă şi aşteptare va fi izbăvirea voastră, în calm şi încredere va fi tăria voastră.» Dar n-aţi vrut!
16 Aţi zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» – tocmai de aceea veţi fi nevoiţi să fugiţi! Şi: «Vom călări pe cai iuţi!» – tocmai de aceea urmăritorii voştri vor fi şi ei iuţi!
17 La ameninţarea unuia vor fugi o mie şi la ameninţarea a cinci veţi fugi cu toţii până veţi fi lăsaţi ca un stâlp pe vârful unui munte, ca un steag pe creştetul unui deal.
18 Totuşi DOMNUL aşteaptă să vă arate îndurare. Totuşi El Se ridică să vă arate milă. Căci DOMNUL este un Dumnezeu al dreptăţii! Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El!
19 Da, popor al Sionului, care locuieşti în Ierusalim, nu vei mai plânge! El se va îndura de tine când îţi va auzi strigătul de ajutor; imediat ce te va auzi, îţi va răspunde.
20 Deşi Stăpânul vă va da pâinea necazului şi apa suferinţei, învăţătorii voştri nu se vor mai ascunde, ci ochii voştri îi vor vedea.
21 Iar dacă vă veţi întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veţi auzi înapoia voastră o voce, spunând: «Aceasta este calea! Mergeţi pe ea!»
22 Atunci vă veţi pângări idolii placaţi cu argint şi imaginile acoperite cu aur; le veţi împrăştia ca pe nişte zdrenţe murdare, zicându-le: «Afară cu voi!»
23 El va da ploaie seminţei pe care o semeni în pământ, iar rodul pământului va fi gustos şi din abundenţă. În ziua aceea turmele voastre vor paşte pe păşuni întinse;
24 boii şi măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreţ sărat, care a fost vânturat cu lopata şi cu furca.
25 Pe fiecare munte semeţ şi pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.
26 Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică, aşa cum este lumina a şapte zile, în ziua când DOMNUL va tămădui pe poporul Său zdrobit, tămăduindu-i rănile făcute de loviturile Lui.
27 Priviţi! Numele DOMNULUI vine de departe; vine arzând de mânie şi înconjurat de un nor gros de fum. Buzele Sale sunt pline de indignare, iar limba Sa este ca un foc mistuitor.
28 Suflarea Lui este ca un potop de apă ce ajunge până la gât. Vine să cearnă neamurile prin sita nimicirii şi să pună o zăbală în fălcile popoarelor, care să-i ducă în rătăcire.
29 Veţi cânta ca în noaptea unei sărbători sfinte. Vi se va bucura inima ca şi când aţi merge, în sunetul flautului, la muntele DOMNULUI, la Stânca lui Israel.
30 DOMNUL va face să se audă glasul Său măreţ şi să fie văzut braţul Său gata să lovească, într-o mânie aprinsă şi cu flacără de foc mistuitor, cu rupere de nori, furtună şi grindină.
31 Căci la glasul DOMNULUI, Asiria va tremura. El o va lovi cu toiagul Său;
32 la fiecare lovitură cu nuiaua pedepsei, pe care DOMNUL o va îndrepta asupra ei, se va auzi sunetul tamburinelor şi al lirelor. Cu loviturile braţului Său, El se va război cu ea.2
33 Căci Tofetul3 e de mult timp pregătit, e gata chiar şi pentru împărat. Groapa lui e săpată adânc şi larg, având foc şi lemn din belşug. Suflarea DOMNULUI, ca un şuvoi de pucioasă, îl aprinde.
1 <footnote>30:7 Monstru mitic marin care în mitologia antică, reprezintă haosul</footnote>
2 <footnote>30:32 Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur</footnote>
3 <footnote>30:33Tofet înseamnă rug, loc de ardere</footnote>
© 2017 ERF Medien