Ajutor

Noua traducere în limba românã

Isus li Se arată câtorva ucenici la Marea Tiberiadei

1 După aceea, Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, la Marea Tiberiadei1. Li S-a arătat astfel:
2 Simon Petru, Toma – cel numit „Didimus“2 –, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi dintre ucenicii lui Isus, erau împreună.
3 Simon Petru le-a zis: – Mă duc să pescuiesc! Ei i-au răspuns: – Venim şi noi cu tine! Au ieşit şi s-au suit într-o barcă, dar în noaptea aceea n-au prins nimic.
4 Când se făcuse deja dimineaţă, Isus stătea pe ţărm. Ucenicii însă nu ştiau că este Isus.
5 El le-a zis: – Copilaşi, nu aveţi ceva peşte de mâncare? – Nu! I-au răspuns ei.
6 El le-a zis: – Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi! L-au aruncat şi nu l-au mai putut trage din cauza mulţimii peştilor.
7 Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus3 i-a zis lui Petru: „Este Domnul!“ Auzind că este Domnul, Simon Petru şi-a pus haina pe el, pentru că era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
8 Ceilalţi ucenici au venit cu barca, trăgând năvodul cu peşti, căci nu era departe de ţărm, doar cam la două sute de coţi4.
9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
11 Simon Petru s-a suit în barcă şi a tras năvodul la ţărm, plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; însă, cu toate că erau atâţia, năvodul nu s-a rupt.
12 Isus le-a zis: „Veniţi şi luaţi micul dejun!“ Nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Tu Cine eşti?“, pentru că ştiau că este Domnul.
13 Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel a făcut şi cu peştele.
14 Aceasta era deja a treia oară când Isus li Se arăta ucenicilor Săi după ce fusese înviat dintre cei morţi.

Isus şi Petru

15 După ce au luat micul dejun, Isus l-a întrebat pe Simon Petru: – Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: – Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: – Paşte mieii Mei!
16 L-a întrebat din nou, a doua oară: – Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? El I-a răspuns: – Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: – Păstoreşte oile Mele!
17 L-a întrebat a treia oară: – Simon, fiul lui Ioan, Mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?“ şi I-a răspuns: – Doamne, Tu le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc! Isus i-a zis: – Paşte oile Mele!
18 Adevărat, adevărat îţi spun că, atunci când erai mai tânăr, tu însuţi te încingeai şi te duceai unde voiai; însă când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altcineva te va încinge şi te va duce unde nu vei voi!
19 A spus acestea ca să arate cu ce fel de moarte Îl va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Apoi i-a zis: – Urmează-Mă!

Isus şi ucenicul iubit

20 Petru s-a întors şi l-a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus5, acela care la cină stătuse la masă la pieptul lui Isus şi-L întrebase: „Doamne, cine este cel ce Te va trăda?“
21 Văzându-l, Petru L-a întrebat pe Isus: – Doamne, dar cu acesta ce va fi?
22 Isus i-a răspuns: – Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?! Tu urmează-Mă!
23 Din pricina aceasta a ieşit zvonul între fraţi că acel ucenic nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin Eu, ce te priveşte pe tine?!“
24 Acesta este ucenicul care depune mărturie cu privire la aceste lucruri şi care a scris aceste lucruri. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă ar fi fost scrise fiecare, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi încăput cărţile scrise.
1 <footnote>21:1 Vezi nota de la 6:1</footnote>
2 <footnote>21:2 Vezi nota de la 11:16</footnote>
3 <footnote>21:7 Vezi 21:24</footnote>
4 <footnote>21:8 Aproximativ 100 m</footnote>
5 <footnote>21:20 Vezi nota de la 13:23</footnote>
© 2018 ERF Medien