Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 „Dacă te vei întoarce, Israele, zice Domnul, dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei alunga urâciunile tale dinaintea Mea şi nu vei mai rătăci,
2 dacă vei jura: «Viu este Domnul!», făcând lucrul acesta cu credincioşie, cu judecată şi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El şi se vor lăuda cu El.
3 Căci aşa vorbeşte Domnul bărbaţilor din Iuda şi din Ierusalim: «Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini!
4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, circumcideţi-vă inimile, bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să se dezlănţuie mânia Mea din cauza răutăţii faptelor voastre şi să ardă ca focul pe care nu-l poate stinge nimeni.

Invazie din nord

5 Daţi de ştire în Iuda, vestiţi în Ierusalim şi spuneţi: ‘Sunaţi din trâmbiţă în ţară!’ Strigaţi în gura mare şi ziceţi: ‘Strângeţi-vă şi haideţi în cetăţile fortificate!’
6 Ridicaţi un steag îndreptat spre Sion! Fugiţi şi nu vă opriţi! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea şi un mare prăpăd!»“
7 „Leul a ieşit din tufişul său şi nimicitorul neamurilor a pornit. El şi-a părăsit locul ca să distrugă ţara. Cetăţile tale vor zăcea în ruină, fără nici un locuitor.
8 De aceea, îmbrăcaţi-vă cu saci, plângeţi şi tânguiţi-vă, căci mânia aprigă a Domnului nu s-a îndepărtat de la noi.“
9 „În ziua aceea, zice Domnul, regele şi conducătorii îşi vor pierde curajul, preoţii vor fi îngroziţi şi profeţii vor rămâne înmărmuriţi.“
10 Eu am zis: – O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înşelat poporul acesta şi Ierusalimul când ai zis că vor avea pace! Iată că sabia e la gâtul lor!
11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului că un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe.
12 Totuşi un vânt şi mai puternic va veni de la Mine1! Acum însă îmi voi rosti judecăţile împotriva lor.
13 „Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca un vârtej, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci suntem prăpădiţi!“
14 „Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15 Căci o voce strigă din Dan şi anunţă nenorocirea din muntele lui Efraim.
16 Aduceţi aminte neamurilor lucrul acesta! Iată, vestiţi în Ierusalim că nişte asediatori vin dintr-o ţară îndepărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.
17 Ca cei care păzesc un ogor, aşa înconjoară ei Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.
18 Căile şi faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este şi cum te pătrunde până în inimă!“
19 „Ah, măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc în durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcneşte inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.
20 Se vesteşte dărâmare după dărâmare, căci toată ţara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate dintr-odată, iar acoperişul într-o clipă.
21 Până când voi vedea steagul şi voi auzi sunetul trâmbiţei?“
22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni; ei nu Mă cunosc. Sunt nişte copii fără minte, lipsiţi de discernământ. Sunt pricepuţi să facă răul şi nu ştiu să facă binele.“
23 „Mă uit la pământ şi iată că este fără formă şi gol. Mă uit la ceruri şi iată că lumina lor a pierit.
24 Mă uit la munţi şi iată că ei se cutremură iar toate dealurile se clatină.
25 Mă uit şi iată că nu mai este nici un om şi toate păsările cerului au fugit.
26 Mă uit şi iată că ţinutul roditor2 este un pustiu şi toate cetăţile lui sunt dărâmate înaintea Domnului şi înaintea aprigei Lui mânii.
27 Căci aşa vorbeşte Domnul: «Toată ţara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet.
28 Din cauza aceasta pământul se va jeli, iar cerurile se vor întuneca. Eu am vorbit şi am plănuit aceasta! Nu-Mi pare rău şi nici nu mă voi răzgândi!»
29 La vuietul călăreţilor şi la strigătul arcaşilor toţi cei din cetăţi o iau la fugă; se ascund în păduri şi se urcă pe stânci. Toate cetăţile sunt părăsite şi nimeni nu mai locuieşte în ele.
30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roşu3, te vei împodobi cu aur şi te vei machia? Degeaba te vei înfrumuseţa! Iubiţii tăi te dispreţuiesc şi vor să-ţi ia viaţa.
31 Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii, strigăte ale unei femei care naşte pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu şi îşi întinde mâinile, zicând: «Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigaşilor!»“
1 <footnote>4:12 Sau: va veni la porunca Mea</footnote>
2 <footnote>4:26 Sau: iată, Carmelul</footnote>
3 <footnote>4:30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor</footnote>
© 2017 ERF Medien