Ajutor

Noua traducere în limba românã

Mesaj către Zedechia şi către popor. Căderea Ierusalimului, prezisă

1 Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului, atunci când regele Zedechia l-a trimis la el pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe preotul Ţefania, fiul lui Maaseia, ca să-i zică:
2 „Întreabă-L pe Domnul pentru noi, căci Nebucadneţar1, împăratul Babilonului, a pornit la război împotriva noastră. Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Sale, ca să-l depărteze de la noi.“
3 Ieremia le-a răspuns: „Spuneţi-i lui Zedechia
4 că aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi întoarce împotriva voastră armele de război care sunt în mâinile voastre şi pe care le folosiţi ca să luptaţi împotriva împăratului Babilonului şi a caldeenilor2 care vă asediază de dincolo de ziduri. Eu îi voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.
5 Eu Însumi voi lupta împotriva voastră cu mână întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, cu urgie şi cu multă furie.
6 Îi voi lovi pe locuitorii acestei cetăţi – atât pe oameni, cât şi pe animale – şi vor muri de o molimă cumplită.
7 După aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, regele lui Iuda, precum şi pe slujitorii lui, pe popor, pe toţi cei din cetatea aceasta, care vor scăpa de molimă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile duşmanilor lor, în mâinile celor ce caută să le ia viaţa. Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu-i va fi milă şi nu se va îndura de ei.»
8 Iar poporului acestuia să-i spui că aşa vorbeşte Domnul: «Iată, pun înaintea voastră calea vieţii şi calea morţii.
9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de molimă; dar cine va ieşi să se predea caldeenilor care vă asediază, va trăi şi viaţa lui îi va fi singura pradă.
10 Eu Mi-am îndreptat privirile împotriva cetăţii acesteia, ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul, şi de aceea ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care îi va da foc.»

Mesaj către dinastia lui David

11 De asemenea, casei regelui lui Iuda să-i spui astfel: «Ascultaţi Cuvântul Domnului!
12 Casă a lui David, aşa vorbeşte Domnul: ‘Faceţi dreptate în fiecare dimineaţă! Scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutăţii faptelor voastre.
13 Iată, sunt împotriva ta, cetate aşezată în vale, stâncă a podişului, zice Domnul. Pe voi, care spuneţi: ‘Cine poate veni împotriva noastră? Cine poate intra în adăposturile noastre?’,
14 vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul; voi aprinde un foc în pădurea voastră, care îi va arde toate împrejurimile.’»“
1 <footnote>21:2 Ebr.: Nebucadreţar, a cărui variantă este Nebucadneţar; în multe locuri din Ier. si Ezech; Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf. LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)</footnote>
2 <footnote>21:4babilonienilor; peste tot în carte</footnote>
© 2018 ERF Medien