Ieremia 17

Noua Traducere Românească

1 Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier, cu un vârf de diamant; este gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor lor.2 Chiar și copiii lor își amintesc de altarele lor și de așerele[1], de lângă copacii verzi și de pe dealurile înalte.3 Muntele Meu din țară, bogăția ta,[2] toate comorile tale le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale, din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău.4 Din vina ta vei pierde moștenirea pe care ți‑o dădusem. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într‑o țară pe care nu o cunoști, căci ai aprins focul mâniei Mele, care va arde pentru totdeauna.“5 Așa vorbește DOMNUL: „Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă se îndepărtează de DOMNUL.6 El este ca un arbust în deșert, care nu vede venind fericirea. El sălășluiește în locurile arse ale pustiei, într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni.7 Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL și a cărui încredere este DOMNUL.8 El este ca un pom sădit lângă ape, care își întinde rădăcinile spre râu. El nu se teme de căldură și frunzișul lui este întotdeauna verde. În anul secetei nu se îngrijorează și nu încetează să aducă rod.9 Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare. Cine poate să o cunoască?10 Eu, DOMNUL, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.11 Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat, așa este omul care câștigă bogății pe nedrept. Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui, iar la urmă nu va fi decât un nebun.“12 Tron glorios, înălțat de la început, loc al Sfântului nostru Lăcaș!13 DOAMNE, Speranța lui Israel! Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine! Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ, căci L‑au părăsit pe DOMNUL, Izvorul apelor vii!14 Vindecă‑mă, DOAMNE, și voi fi vindecat! Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit, căci Tu ești lauda mea!15 Iată, ei îmi zic: „Unde este Cuvântul DOMNULUI? Să se împlinească dar!“16 Iar eu, ca să Te urmez, nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi. Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale.17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii.18 Fie ca persecutorii mei să fie rușinați, iar eu să nu fiu dat de rușine! Fie ca ei să se înspăimânte! iar eu să nu mă înspăimânt! Adu peste ei ziua cea rea! Zdrobește‑i de două ori mai mult.19 DOMNUL mi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului20 și spune‑le: «Ascultați Cuvântul DOMNULUI, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți!21 Așa vorbește DOMNUL: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului.22 Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți[3] ziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri.23 Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea.24 Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice DOMNUL, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei,25 atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna.26 Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă[4], de la munte și din Neghev[5], cei ce aduc la Casa DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. (Ier 13:19)27 Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“