Ajutor

Noua traducere în limba românã

Iosif li se face cunoscut fraţilor săi

1 Atunci Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce se aflau acolo şi a poruncit: „Să iasă toată lumea afară!“ Astfel, nici unul n-a rămas cu el atunci când Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi.
2 Şi a plâns atât de tare, încât l-au auzit şi egiptenii, şi curtea lui Faraon.
3 Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?“ Dar fraţii săi nu i-au putut răspunde, pentru că au înlemnit în prezenţa sa.
4 Atunci Iosif le-a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine!“ Ei s-au apropiat de el, iar el le-a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-aţi vândut în Egipt!
5 Acum nu vă întristaţi şi nu vă mâniaţi pe voi înşivă pentru că m-aţi vândut aici, fiindcă Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă1.
6 Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ şi vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara şi nu se va secera,
7 Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămăşiţă pe pământ şi pentru a vă salva vieţile printr-o mare eliberare.
8 Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut tată pentru Faraon, stăpân al curţii sale şi domnitor peste toată ţara Egiptului.
9 Duceţi-vă repede la tatăl meu şi spuneţi-i că aşa vorbeşte fiul său Iosif: «Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul; vino la mine fără întârziere.
10 Vei locui în ţinutul Goşen2 şi vei fi lângă mine, tu, copiii tăi, nepoţii tăi, turmele, cirezile tale şi tot ceea ce este al tău.
11 Acolo îţi voi purta de grijă, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăceşti tu, familia ta şi gospodăria ta.»
12 Voi înşivă şi fratele meu Beniamin vedeţi că eu sunt cel care vă vorbeşte.
13 Să-i spuneţi tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt şi despre tot ce aţi văzut; grăbiţi-vă şi aduceţi-l pe tatăl meu aici.“
14 Apoi l-a îmbrăţişat pe fratele său Beniamin şi a plâns, în timp ce Beniamin plângea şi el pe umărul lui.
15 Iosif i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns pe umerii lor; după aceea fraţii săi au vorbit cu el.
16 Când Faraon şi slujitorii săi au auzit că au venit fraţii lui Iosif, s-au bucurat.
17 Faraon i-a poruncit lui Iosif să le spună fraţilor săi următoarele: „Încărcaţi-vă animalele şi întoarceţi-vă în Canaan.
18 Luaţi-l pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine; eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca ce este mai bun în ţară.“
19 El i-a poruncit să le mai spună astfel: „Luaţi din ţara Egiptului nişte care pentru copiii şi soţiile voastre, luaţi-l pe tatăl vostru şi veniţi.
20 Nu vă gândiţi la bunurile voastre, pentru că tot ce este mai bun în Egipt va fi al vostru.“
21 Fiii lui Israel au făcut întocmai. Iosif le-a dat care după porunca lui Faraon şi provizii pentru drum.
22 Fiecăruia i-a dat câte un rând de haine, dar lui Beniamin i-a dat trei sute de şecheli de argint3 şi cinci rânduri de haine.
23 Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi provizii pentru drum.
24 Iosif i-a trimis pe fraţii săi şi la despărţire le-a zis: „Să nu vă certaţi4 pe drum!“
25 Ei au plecat din Egipt, s-au dus la tatăl lor, Iacov, în Canaan
26 şi i-au zis: „Iosif trăieşte! Chiar el este domnitor peste toată ţara Egiptului!“ Însă inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.
27 Dar când i-au istorisit tot ceea ce le spusese Iosif şi când a văzut carele pe care le trimisese Iosif să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat.
28 Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, încă trăieşte. Trebuie să merg să-l văd înainte de a muri.“
1 <footnote>45:5 Sau: pentrua vă păstra un mare număr de supravieţuitori</footnote>
2 <footnote>45:10 Regiune foarte fertilă situată în estul Deltei Nilului</footnote>
3 <footnote>45:22 Aproximativ 3,5 kg</footnote>
4 <footnote>45:24 Sau: Să nu fiţi supăraţi/agitaţi; vezi v. 5</footnote>
© 2017 ERF Medien