Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 „Tu, fiul omului, ia-ţi o sabie ascuţită şi foloseşte-o ca pe un brici de ras! Rade-ţi capul şi barba, după care ia o cumpănă de cântărit şi împarte părul!
2 Când se vor împlini zilele asediului, să arzi o treime din el în mijlocul cetăţii. Apoi să iei o altă treime şi s-o tai cu sabia, mergând de jur împrejurul cetăţii, iar o treime s-o arunci în vânt. Căci voi porni cu sabia în urmărirea lor.
3 Totuşi să iei un mic număr de fire de păr, pe care să le păstrezi în poalele hainei tale.
4 Dintre acestea să iei câteva şi să le arunci în mijlocul focului, ca să ardă în el. Din ele va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel.“
5 Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Acesta este Ierusalimul pe care Eu l-am pus în mijlocul neamurilor şi împrejurul căruia am aşezat ţări.
6 În ticăloşia lui s-a răzvrătit faţă de judecăţile Mele chiar mai mult decât neamurile, iar faţă de poruncile Mele – chiar mai mult decât ţările care îl înconjoară, căci a respins judecăţile Mele şi nu a urmat poruncile Mele.
7 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Aţi fost mai nesupuşi până şi decât neamurile care vă înconjoară, neurmând poruncile Mele şi neîmplinind rânduielile Mele. Nu aţi făcut nici măcar1 după rânduielile neamurilor care vă înconjoară!
8 Din cauza aceasta, aşa zice Stăpânul Domn: ‘Iată, Eu Însumi sunt împotriva ta şi Îmi voi împlini în mijlocul tău judecăţile, chiar sub privirea neamurilor.
9 Îţi voi face ceea ce n-am mai făcut şi nici nu voi mai face, şi aceasta se va întâmpla din cauza tuturor urâciunilor tale.
10 De aceea, în mijlocul tău, părinţii îşi vor mânca copiii, iar copiii îşi vor mânca părinţii. Voi face în tine judecată şi-ţi voi împrăştia întreaga rămăşiţă în toate vânturile.
11 De aceea, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, pentru că ai întinat Lăcaşul Meu cu toate spurcăciunile tale şi cu toate urâciunile tale, Îmi voi întoarce şi Eu ochii de la tine! Nu te voi mai privi cu îndurare şi nu te voi cruţa!
12 O treime din poporul tău va muri de molimă şi va fi nimicită de foamete chiar în mijlocul tău, o altă treime va cădea ucisă de sabie împrejurul tău şi o altă treime va fi împrăştiată în toate vânturile, iar Eu o voi urmări cu sabia.
13 Îmi voi potoli mânia, Îmi voi domoli furia faţă de ei şi Mă voi linişti; când Îmi voi fi domolit furia Mea faţă de ei, vor şti că Eu, Domnul, am vorbit în gelozia Mea.
14 Te voi da pradă ruinei şi batjocurii printre neamurile care te înconjoară, înaintea tuturor trecătorilor.
15 Vei ajunge de batjocura şi de zeflemeaua neamurilor înconjurătoare şi vei fi un avertisment şi o pricină de groază când Îmi voi împlini împotriva ta judecăţile, cu mânie, cu furie şi cu pedepse aspre, căci Eu, Domnul, am vorbit.
16 Când voi trimite împotriva voastră săgeţile ucigătoare ale foametei, – care vor fi pentru distrugere şi pe care Eu le voi trimite spre nimicirea voastră –, foametea se va înăspri peste voi şi vă voi zdrobi toiagul pâinii.
17 Voi trimite peste voi foametea şi fiarele sălbatice şi veţi fi lăsaţi fără copii; molima şi vărsarea de sânge vor trece pe la voi şi voi aduce sabia împotriva voastră, căci Eu, Domnul, am vorbit.’»“
1 <footnote>5:7 Cele mai multe mss TM; câteva mss TM, Siriacă (vezi şi 11:12): Aţi făcut</footnote>
© 2017 ERF Medien