Ajutor

Noua traducere în limba românã

Altarul arderii de tot şi vasul pentru spălare

1 După aceea, a făcut din lemn de salcâm altarul arderii de tot; suprafaţa altarului era pătrată, având lungimea şi lăţimea de cinci coţi, iar înălţimea de trei coţi1.
2 La cele patru colţuri i­a făcut nişte coarne care erau din aceeaşi bucată cu el, după care l-a poleit cu bronz.
3 A făcut şi toate uneltele altarului: oalele, lopeţile, vasele, furculiţele şi făraşele; toate uneltele lui le-a făcut din bronz.
4 A făcut pentru altar un grătar din bronz, ca o reţea, pe care l-a pus sub pervaz, la jumătatea înălţimii.
5 A turnat patru inele la cele patru colţuri ale grătarului de bronz, inele ce urmau să ţină drugii.
6 A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu bronz.
7 A introdus drugii prin inelele de pe laturile altarului, pentru ca acesta să poată fi dus. Altarul l-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru.
8 Din oglinzile femeilor care slujeau la intrarea în Cortul Întâlnirii a făcut ligheanul de bronz cu piedestalul lui făcut tot din bronz.

Curtea Tabernaculului

9 Apoi a făcut curtea: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coţi2, erau draperiile curţii, din fir de in subţire răsucit .
10 Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor erau din bronz, iar cârligele stâlpilor şi legăturile lor erau din argint.
11 În partea de nord, pe o lungime de o sută de coţi, au fost puse draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor şi cele douăzeci de piedestale de bronz ale acestora; cârligele stâlpilor şi legăturile lor erau din argint.
12 În partea de apus au fost puse draperii pe o lungime de cincizeci de coţi3, cu cei zece stâlpi ai lor şi cele zece piedestale ale acestora; cârligele stâlpilor şi legăturile lor erau din argint.
13 În partea de răsărit se aflau draperii pe o lungime de cincizeci de coţi.
14 Draperiile pentru una din părţile intrării erau pe o lungime de cincisprezece coţi4, cu cei trei stâlpi ai lor şi cele trei piedestale ale acestora.
15 În cealaltă parte, la fel; astfel, de fiecare parte a intrării în curte se aflau draperii pe o lungime de cincisprezece coţi, cu cei trei stâlpi ai lor şi cele trei piedestale ale acestora.
16 Toate draperiile din jurul curţii erau din fir de in subţire răsucit.
17 Piedestalele stâlpilor erau din bronz, iar cârligele stâlpilor şi legăturile lor erau din argint; chiar şi partea de sus a stâlpilor era poleită cu argint; astfel, toţi stâlpii curţii aveau legături din argint.
18 Draperia de la intrarea curţii era din fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, din fir de in subţire răsucit, lucrată la gherghef; era lungă de douăzeci de coţi şi înaltă de cinci coţi5 ca şi draperiile curţii.
19 Cei patru stâlpi ai ei şi cele patru piedestale ale acestora erau din bronz, iar cârligele şi legăturile erau din argint, partea de sus fiind poleită tot cu argint.
20 Toţi ţăruşii Tabernaculului şi ai curţii dimprejur erau din bronz.

Inventarul materialelor folosite

21 Aceasta este cantitatea materialelor folosite la Tabernacul, la Tabernaculul Mărturiei, numărate după porunca lui Moise, prin lucrarea leviţilor, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22 Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda, a făcut tot ce i-a poruncit Moise;
23  împreună cu el a fost şi Oholiab, fiul lui Ahisamah, din seminţia lui Dan, cioplitor, proiectant, ţesător la gherghef cu fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie şi cu fir de in subţire.
24 Tot aurul folosit pentru lucru, în toată construcţia Lăcaşului, aur adus ca jertfă legănată, a fost de douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de şecheli6 măsuraţi după şechelul Lăcaşului.
25 Argintul strâns de la adunare cântărea o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de şecheli7, măsuraţi după şechelul Lăcaşului.
26 S-a folosit o beca de fiecare om, adică o jumătate de şechel8, măsurat după şechelul Lăcaşului, pentru fiecare om numărat la recensământ de la douăzeci de ani în sus, adică şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.
27 O sută de talanţi9 de argint au fost folosiţi pentru a turna piedestalele Lăcaşului şi piedestalele curţii; o sută de piedestale dintr-o sută de talanţi, ceea ce înseamnă că un piedestal a fost făcut dintr-un talant.
28 Din o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de şecheli10 au fost făcute cârligele pentru stâlpi, le-au fost poleite vârfurile şi le-au fost făcute legăturile.
29 Bronzul dăruit a fost de şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de şecheli11.
30 Cu el au fost făcute piedestalele de la intrarea în Cortul Întâlnirii, altarul de bronz şi grătarul lui de bronz cu toate uneltele lui,
31 piedestalele de jur împrejurul curţii, piedestalele de la poarta curţii, toţi ţăruşii cortului şi toţi ţăruşii din jurul curţii.
1 <footnote>38:1 Vezi nota de la 25:10; aproximativ 2,5 m lungime şi lăţime şi 1,5 m înălţime</footnote>
2 <footnote>38:9 Aproximativ 50 m; şi în v. 11</footnote>
3 <footnote>38:12 Aproximativ 25 m; şi în v. 13</footnote>
4 <footnote>38:14 Aproximativ 7,5 m; şi în v. 15</footnote>
5 <footnote>38:18 Aproximativ 10 m lungime şi 2,5 m înălţime</footnote>
6 <footnote>38:24 Vezi nota de la 21:32; şi în vs. 25, 26</footnote>
7 <footnote>38:25 Peste 3 tone</footnote>
8 <footnote>38:26 Vezi nota la 21:32; aproximativ 5 gr</footnote>
9 <footnote>38:27 Aproximativ 30 kg</footnote>
10 <footnote>38:28 Aproximativ 20 kg</footnote>
11 <footnote>38:29 Peste 2 tone</footnote>
© 2017 ERF Medien