Ajutor

Noua traducere în limba românã

Ziua de jale transformată în zi de triumf

1 În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca şi decretul împăratului, chiar în ziua în care duşmanii iudeilor se aşteptau să pună stăpânire peste ei, situaţia s-a schimbat, astfel că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau.
2 Iudeii s-au adunat în cetăţile lor, în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele.
3 Toţi conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii şi slujbaşii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu,
4 fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului şi-i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influenţă creştea tot mai mult.
5 Iudeii au lovit cu tăişul sabiei pe toţi duşmanii lor; i-au înjunghiat, i-au nimicit şi au făcut celor ce-i urau tot ce au vrut.
6 În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni, printre care se numărau şi
7 Parşandata, Dalfon, Aspata,
8 Porata, Adalia, Aridata,
9 Parmaşta, Arisai, Aridai şi Vaizata.
10 I-au ucis şi pe cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, asupritorul iudeilor, dar nu s-au atins de averile lor.
11 În ziua aceea, numărul celor ucişi în citadela Susei a ajuns la cunoştinţa împăratului.
12 Împăratul i-a zis împărătesei Estera: – În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte provincii? Dacă mai ai vreo dorinţă, ţi se va împlini. Dacă mai ai vreo cerere, ţi se va răspunde.
13 – Dacă împăratul găseşte că este bine, a zis Estera, să se dea voie iudeilor să facă şi mâine cum au făcut astăzi. Să se dea un decret la Susa prin care cei zece fii ai lui Haman să fie spânzuraţi pe lemn.
14 – Aşa să se facă, a răspuns împăratul, să se dea un decret la Susa prin care să li se dea voie iudeilor să-i spânzure pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Iudeii s-au strâns în Susa şi, în ziua a paisprezecea a lunii Adar, au ucis în Susa încă trei sute de oameni. De averile lor însă nu s-au atins.
16 Restul iudeilor din provinciile împăratului s-au strâns şi ei ca să-şi apere vieţile şi şi-au dobândit odihna, scăpând de duşmanii lor. Au ucis şaptezeci şi cinci de mii dintre cei ce îi urau, dar de averile lor nu s-au atins.
17 Aşa s-a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a paisprezecea zi s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.

Celebrarea Purimului

18 Iudeii din Susa s-au strâns şi în ziua a treisprezecea a lunii, şi în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
19 De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar ozi de bucurie şi de ospăţ, o zi de sărbătoare în care prietenii îşi trimit unii altora daruri.
20 Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahaşveroş, celor de aproape şi celor de departe,
21 ca să-i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar şi ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni,
22 ca zile în care iudeii au scăpat de duşmanii lor şi ca lună în care întristarea lor s-a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I-a îndemnat să facă din ele zile de ospăţ şi de bucurie şi să trimită daruri de mâncare prietenilor şi daruri celor săraci.
23 Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă şi au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu.
24 Căci agaghitul Haman, fiul lui Hamedata, asupritorul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorţul, pentru ca aceştia să fie zdrobiţi şi nimiciţi,
25 însă împăratul a prins de veste1 şi a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor şi să fie spânzurat pe lemn atât el, cât şi fiii acestuia.
26 De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina tuturor celor scrise în acea scrisoare şi din pricina a ceea ce au văzut şi a ceea ce li s-a întâmplat,
27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor, dar şi pentru toţi cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă.
28 Zilele acestea trebuiau amintite şi sărbătorite în fiecare generaţie, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie şi în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să fie desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmaşii lor.
29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim.
30 Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de provincii imperiale ale lui Ahaşveroş. Ele conţineau cuvinte de pace şi de încredere,
31 pentru a întări sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, aşa cum ceruse iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera şi totodată aşa cum ei înşişi îşi rânduiseră, pentru ei şi pentru urmaşii lor, reglementări cu privire la post şi la bocet.
32 Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului şi a fost scrisă într-o carte.
1 <footnote>9:25 Sau: când Estera s-a înfăţişat înaintea împăratului </footnote>
© 2017 ERF Medien