Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 Te rog solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii şi morţii, şi având în vedere arătarea Lui şi Împărăţia1 Lui:
2 predică Cuvântul; fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit; mustră, corectează, încurajează cu toată răbdarea şi învăţătura!
3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile.
4 Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri.
5 Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferinţele, fă lucrarea unui evanghelist, împlineşte-ţi bine slujba!
6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură2, şi timpul plecării mele este aproape.
7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa.
8 De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.

Instrucţiuni personale

9 Străduieşte-te să vii la mine cât de repede!
10 Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmaţia3.
11 Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire!
12 Pe Tihic l-am trimis la Efes.
13 Când vii, adu şi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pe cele din piele.
14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.
15 Păzeşte-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16 La primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu le fie ţinut în seamă lucrul acesta!
17 Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile să-l audă. Şi am fost izbăvit din gura leului4.
18 Domnul mă va scăpa de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.
19 Salută-i pe Prisca5 şi Aquila şi pe cei din casa lui Onisifor!
20 Erastus a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
21 Străduieşte-te să vii înainte de iarnă! Eubulus, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii te salută.
22 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! (Amin.)6
1 <footnote>4:1Împărăţia (lui Dumnezeu) reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; şi în v. 18</footnote>
2 <footnote>4:6 Vezi Ex. 29:38-40</footnote>
3 <footnote>4:10 Provincie romană (numită şi Iliria), situată în partea de E şi NE a M. Adriatice, în nordul provinciei Macedonia</footnote>
4 <footnote>4:17 Fiind cetăţean roman, Pavel nu putea fi condamnat să fie aruncat la lei; aşadar, trebuie să fie un limbaj figurat</footnote>
5 <footnote>4:19 În Faptele Apostolilor, Luca foloseşte diminutivul, Priscila, pe când Pavel foloseşte numele nediminutivat, Prisca</footnote>
6 <footnote>4:22 Unele mss timpurii nu conţin acest cuvânt; este posibil ca scribii să fi adăugat mai târziu cuvântul amen la sfârşitul fiecărei cărţi, deoarece foarte multe mss greceşti încheie toate cărţile, mai puţin Faptele Apostolilor, Iacov şi 3 Ioan, cu acest cuvânt</footnote>
© 2017 ERF Medien