Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Başa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda.
2 Asa a luat argintul şi aurul din vistieriile Casei Domnului şi din vistieriile palatului regelui şi le-a trimis lui Ben-Hadad, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel:
3 „Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“
4 Ben-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Maim1, precum şi toate cetăţile cu provizii din Neftali.
5 Când Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi a oprit lucrarea.
6 Atunci regele Asa i-a pus pe toţi cei din Iuda să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. El le-a folosit la fortificarea Ghevei şi a Miţpei.
7 În vremea aceea, văzătorul Hanani a venit la Asa, regele lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe regele Aramului şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea regelui Aramului din mâna ta!
8 Nu aveau cuşiţii2 şi libienii o oştire numeroasă, cu care şi cu foarte mulţi călăreţi? Şi totuşi, pentru că te-ai încrezut în Domnul, El i-a dat în mâna ta.
9 Căci Domnul Îşi are privirea răspândită pe întreg pământul ca să-i întărească pe cei a căror inimă este devotată Lui. Ai lucrat ca un nebun în această privinţă şi de aceea, de acum încolo, vei avea parte de războaie!“
10 Asa s-a mâniat pe văzător şi l-a aruncat în temniţă3, căci era foarte furios pe acesta. În acelaşi timp, Asa îi chinuia şi pe unii din popor.
11 Faptele lui Asa, de la început până la sfârşit, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel“.
12 În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, regele Asa a avut o boală de picioare, iar suferinţa i-a fost foarte mare. Dar chiar şi în boala sa, el nu L-a întrebat pe Domnul, ci pe doctori4.
13 Asa s-a culcat alături de părinţii săi, murind în al patruzeci şi unulea an al domniei sale.
14 L-au înmormântat în mormântul pe care şi l-a săpat în Cetatea lui David. L-au aşezat pe un pat umplut cu mirodenii şi cu felurite miresme preparate din uleiuri şi au făcut, în cinstea lui, un foc foarte mare.
1 <footnote>16:4 Cunoscută şi drept Abel Bet-Maaca</footnote>
2 <footnote>16:8 Vezi nota de la 12:3</footnote>
3 <footnote>16:10 Sau: l-a pus în butuci</footnote>
4 <footnote>16:12 Consultarea era spirituală, iar practicile de vindecare idolatre (1 Cron. 10:14; 2 Cron. 16:12; 17:3, 4; 18:4; 22:9)</footnote>
© 2018 ERF Medien