NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Offenbarung 1,13 | Noua Traducere Românească

Offenbarung 1,13 | Noua Traducere Românească

Prolog

1 Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I‑a dat‑o Dumnezeu, ca să le arate robilor Lui ce trebuie să se întâmple în curând. Le‑a făcut‑o cunoscută trimițându‑Și îngerul la robul Său Ioan, 2 care a mărturisit tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și la mărturia lui Isus Cristos. 3 Fericit este* cel ce citește* și fericiți sunt cei ce aud cuvintele acestei profeții și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape! 4 Ioan, către cele șapte* biserici care sunt în Asia*: har și pace vouă de la Cel Care este, Care era și Care vine, de la cele șapte duhuri* care se află înaintea tronului Său 5 și de la Isus Cristos, Martorul credincios, Întâiul născut* dintre cei morți și Conducătorul regilor pământului! A Celui Care ne iubește, Care ne‑a eliberat din păcatele noastre prin sângele Lui 6 și ne‑a făcut o Împărăție, preoți* pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin. 7 Iată, El vine cu norii* și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L‑au străpuns*. Toate semințiile pământului se vor jeli din cauza Lui. Da! Amin!* 8 „Eu sunt Alfa și Omega*, zice Domnul Dumnezeu, Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!“

Viziunea lui Ioan despre Cristos

9 Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș împreună cu voi la necaz, la Împărăție* și la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos*, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. 10 În ziua Domnului* eram în Duhul și am auzit în spatele meu un glas puternic ca o trâmbiță, 11 zicând: „Scrie pe un sul ceea ce vezi și trimite‑l celor șapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea*!“ 12 M‑am întors să văd ce glas vorbea cu mine. Și când m‑am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, 13 iar în mijlocul sfeșnicelor, pe „Cineva asemenea unui fiu al omului“*. Era îmbrăcat într‑o mantie care‑I ajungea până la picioare și era încins la piept cu un brâu de aur.* 14 Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă sau ca zăpada,* ochii Lui erau ca flacăra focului,* 15 picioarele Lui erau asemenea bronzului încins, ars ca în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari.* 16 În mâna dreaptă avea șapte stele, și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui. 17 Când L‑am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El Și‑a pus peste mine mâna dreaptă și mi‑a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă 18 și Cel Ce trăiește! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților*! 19 Așadar, scrie ce ai văzut, ce este acum și ce urmează* să se întâmple după acestea! 20 Cât despre taina* celor șapte stele pe care le‑ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii* celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici.