NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Psalm 37,20 | Noua Traducere Românească

Psalm 37,20 | Noua Traducere Românească

Al lui David

1 Nu te mânia din cauza răufăcătorilor și nu‑i invidia pe cei ce săvârșesc răul, 2 căci ei se usucă repede ca iarba și se veștejesc precum verdeața! 3 Încrede‑te în DOMNUL și fă binele! Locuiește în țară și veghează să umbli în credincioșie*. 4 Desfătarea ta să fie DOMNUL și El va împlini cererile inimii tale. 5 Încredințează‑ți calea în mâna DOMNULUI, încrede‑te în El, și El va lucra. 6 El va face să răsară dreptatea ta ca zorii și cauza ta dreaptă* – ca miezul zilei. 7 Taci înaintea DOMNULUI și nădăjduiește în El, nu te mânia din cauza celui ce reușește pe calea lui, a celui ce‑și împlinește planurile lui rele. 8 Renunță la mânie, părăsește furia! Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău. 9 Fiindcă răufăcătorii vor fi stârpiți, dar cei ce nădăjduiesc în DOMNUL vor moșteni țara. 10 Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi. 11 Cei blânzi însă vor moșteni țara* și se vor bucura de belșug de pace! 12 Cel rău uneltește împotriva celui drept, scrâșnește din dinți împotriva lui. 13 Dar Stăpânul râde de el, căci știe că‑i vine și lui ziua. 14 Cei răi își scot sabia, își încordează arcul, ca să‑l doboare pe cel sărac și pe cel nevoiaș, să‑i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte. 15 Sabia lor însă le va străpunge propriile inimi, iar arcurile le vor fi zdrobite. 16 Mai bun este puținul celui drept, decât belșugul multor răi, 17 căci brațele celor răi vor fi frânte, dar DOMNUL îi sprijină pe cei drepți. 18 DOMNUL cunoaște zilele celor fără pată. Moștenirea lor va fi pe vecie. 19 Ei nu sunt făcuți de rușine în vreme rea, iar în zile de foamete vor fi săturați. 20 Cei răi vor pieri însă, iar dușmanii DOMNULUI vor fi precum frumusețea pășunilor; vor trece, ca fumul vor trece. 21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi; cel drept însă arată bunăvoință și dă. 22 Cei ce sunt binecuvântați de El vor moșteni țara, dar cei ce sunt blestemați de El vor fi stârpiți. 23 DOMNUL întărește pașii omului, atunci când Își găsește plăcere în calea lui. 24 Când acesta cade, nu este doborât de tot, căci DOMNUL îl sprijină cu mâna Sa. 25 Din tinerețea mea și până la bătrânețe n‑am văzut vreun om drept părăsit, nici pe sămânța lui cerșindu‑și pâinea. 26 Toată ziua el arată bunăvoință și dă cu împrumut, iar sămânța lui este o binecuvântare.* 27 Deci depărtează‑te de rău și fă binele! Atunci vei putea locui în țară pentru totdeauna! 28 DOMNULUI Îi place să facă dreptate și nu‑Și părăsește credincioșii! Totdeauna ei sunt păziți, dar sămânța celor răi va fi stârpită. 29 Cei drepți vor moșteni țara, o vor locui pe vecie. 30 Gura celui drept vestește înțelepciunea, iar limba lui vorbește cu dreptate. 31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său, și astfel picioarele* nu‑i alunecă. 32 Cel rău îl pândește pe cel drept, căutând să‑l omoare, 33 însă DOMNUL nu‑l lasă în mâna lui și nu‑l lasă să fie condamnat la judecata lui. 34 Nădăjduiește în DOMNUL și păzește calea Lui, iar El te va înălța ca să stăpânești țara și vei vedea nimicirea celor răi! 35 L‑am văzut pe cel groaznic de rău, întinzându‑se ca un copac bogat, bine sădit în țara lui. 36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, iată că nu mai era; l‑am căutat, dar nu l‑am mai găsit. 37 Uită‑te la cel integru, privește‑l pe cel drept, căci omul pașnic are viitor! 38 Răzvrătiții vor fi nimiciți cu toții; viitorul celor răi va fi retezat. 39 Izbăvirea celor drepți vine de la DOMNUL, Care le este refugiu în vreme de necaz. 40 DOMNUL îi ajută și îi scapă; îi scapă de cei răi și îi izbăvește, pentru că se adăpostesc în El.