NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Lukas 4,2 | Noua Traducere Românească

Lukas 4,2 | Noua Traducere Românească

Ispitirile lui Isus

1 Plin de Duhul Sfânt, Isus S‑a întors de la Iordan și a fost dus de* Duhul în pustie, 2 fiind ispitit* de diavolul* patruzeci de zile. N‑a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit. 3 Atunci diavolul I‑a zis: – Dacă* ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să devină pâine! 4 Însă Isus i‑a răspuns: – Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“* 5 Atunci diavolul L‑a dus sus, pe un loc înalt, și I‑a arătat într‑o clipă toate regatele lumii. 6 Diavolul I‑a zis: – Ție Îți voi da toată această autoritate și slava lor, căci mie mi‑a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau. 7 Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta! 8 Isus, răspunzând, i‑a zis: – Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să‑I slujești!“* 9 Apoi L‑a dus la Ierusalim, L‑a pus să stea pe streașina Templului și I‑a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‑Te jos de aici, 10 căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească“ 11 și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să‑Ți lovești piciorul de vreo piatră.“* 12 Isus, răspunzând, i‑a spus: – S‑a zis: „Să nu‑L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“* 13 După ce a sfârșit orice ispită, diavolul s‑a îndepărtat de la El până la o anumită vreme.

Începutul lucrării lui Isus în Galileea

14 Isus S‑a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s‑a răspândit prin toată vecinătatea. 15 El dădea învățătură în sinagogile* lor și era slăvit de toți.

Necredința celor din Nazaret

16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S‑a ridicat să citească. 17 I s‑a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris: 18 „Duhul Domnului este peste Mine, căci El M‑a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M‑a trimis să proclam celor captivi eliberarea și orbilor – căpătarea vederii, să‑i eliberez pe cei asupriți, 19 să proclam anul de îndurare al Domnului.“* 20 Apoi a înfășurat sulul la loc, i l‑a dat înapoi slujitorului și S‑a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. 21 El a început să le vorbească astfel: – Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre. 22 Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau: – Oare nu este Acesta fiul lui Iosif? 23 El le‑a zis: – Cu siguranță că Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă‑te pe tine însuți!* Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s‑a întâmplat în Capernaum!“ Apoi a zis: 24 – Adevărat vă spun că niciun profet nu este acceptat* în patria lui. 25 Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel. 26 Totuși, Ilie n‑a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși* în Israel, dar niciunul dintre ei n‑a fost curățit, ci doar sirianul Naaman. 28 Auzind acestea, toți cei din sinagogă s‑au umplut de furie. 29 Ei s‑au ridicat, L‑au scos în afara cetății și L‑au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să‑L arunce jos. 30 Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.

Isus vindecă în Capernaum un om demonizat

31 Apoi a coborât în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să dea învățătură. 32 Ei erau uimiți de învățătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon. El a strigat cu glas tare: 34 – Ha! Ce avem noi de‑a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! 35 Isus l‑a mustrat, zicând: – Taci și ieși afară din el! Atunci demonul l‑a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să‑i facă niciun rău. 36 Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: – Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară! 37 Și I s‑a dus vestea în orice loc din vecinătate.

Isus vindecă mai mulți bolnavi

38 S‑a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L‑au rugat pentru ea. 39 El S‑a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat‑o. Și ea s‑a ridicat deodată și a început să le slujească. 40 După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli i‑au adus la Isus, iar El Și‑a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‑a vindecat. 41 De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“* Dar El îi mustra și nu le dădea voie să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul.

Isus predică în Iudeea

42 Când se crăpa de ziuă, Isus a ieșit și S‑a dus într‑un loc pustiu. Mulțimile au început să‑L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să‑L oprească, pentru ca să nu plece de la ei, 43 însă El le‑a zis: „Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu*, căci pentru aceasta am fost trimis.“ 44 Și a continuat să predice în sinagogile din Iudeea*.