NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Lukas 11,9-10 | Noua Traducere Românească

Lukas 11,9-10 | Noua Traducere Românească

Învățătura lui Isus despre rugăciune

1 Într‑o zi, Isus Se afla într‑un loc oarecare și Se ruga. După ce a terminat, unul din ucenicii Lui I‑a zis: – Doamne, învață‑ne să ne rugăm, așa cum i‑a învățat și Ioan pe ucenicii lui! 2 El le‑a zis: – Când vă rugați, să ziceți astfel: „Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească‑se Numele Tău! Vie Împărăția Ta, facă‑se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ! 3 Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă‑ne‑o nouă în fiecare zi! 4 Și iartă‑ne păcatele noastre, pentru că și noi iertăm oricui ne este dator! Și nu ne duce în ispită,* ci scapă‑ne de cel rău!“* 5 Apoi le‑a zis: – Are cineva dintre voi vreun prieten la care să se ducă în miez de noapte și să‑i spună: „Prietene, împrumută‑mi trei pâini, 6 pentru că a venit la mine, de pe drum, un prieten de‑al meu și n‑am nimic ce să‑i pun înainte!“, 7 iar acesta să‑i răspundă dinăuntru: „Nu mă deranja. Ușa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat. Nu mă pot ridica să‑ți dau.“? 8 Vă spun că, deși nu s‑ar ridica să‑i dea pentru că‑i este prieten, totuși, ca să nu se facă de rușine*, până la urmă tot se va ridica și‑i va da orice are nevoie. 9 Prin urmare, vă spun: cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! 10 Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide. 11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, atunci când fiul său îi cere o pâine, să‑i dea în schimb o piatră, sau când îi cere un pește, să‑i dea un șarpe în loc de pește,* 12 sau când îi cere un ou, să‑i dea un scorpion? 13 Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl Care este în ceruri le va da Duhul Sfânt celor ce I‑L cer!?

Isus și Beelzebul

14 Isus alunga un demon care era mut. După ce demonul a ieșit, mutul a vorbit, iar mulțimile au rămas uimite. 15 Unii dintre ei însă ziceau: – El alungă demonii cu ajutorul lui BEELZEBUL*, conducătorul demonilor. 16 Iar alții, ca să‑L pună la încercare, căutau un semn din cer* de la El. 17 Dar Isus, cunoscându‑le gândurile, le‑a zis: – Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este pustiită. Iar o casă dezbinată împotriva ei înseși se prăbușește. 18 Și dacă Satan este dezbinat în el însuși, cum va dăinui împărăția lui?! Vă întreb aceasta fiindcă ziceți că Eu alung demonii cu BEELZEBUL! 19 Iar dacă Eu alung demonii cu BEELZEBUL, fiii* voștri cu cine îi alungă? De aceea ei vor fi judecătorii voștri! 20 Dar dacă Eu alung demonii cu degetul lui Dumnezeu*, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi. 21 Când cel puternic, pe deplin înarmat, își păzește propria locuință, bunurile lui sunt în siguranță. 22 Dar când vine unul și mai puternic și‑l învinge, îi ia toate armele în care s‑a încrezut și apoi împarte prăzile. 23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine risipește. 24 Când duhul necurat iese dintr‑un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, dar n‑o găsește. Atunci își spune: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!“ 25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită. 26 Atunci se duce și mai ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și intrând, locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi.

Adevărata fericire

27 În timp ce Isus spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și‑a înălțat glasul și a zis: – Fericit este pântecul care Te‑a purtat și fericiți sunt sânii care Te‑au alăptat! 28 Dar El a zis: – Fericiți sunt mai degrabă cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și‑l păzesc!

Semnul profetului Iona

29 În timp ce numărul mulțimilor creștea, El a început să spună: – Această generație este o generație rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. 30 Căci, așa cum a fost Iona un semn pentru niniviteni, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta. 31 Regina din sud se va ridica la judecată alături de oamenii din generația aceasta și‑i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, iar aici iată că este Ceva* mai mare decât Solomon. 32 Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s‑au pocăit la mesajul proclamat de Iona, iar aici iată că este Ceva mai mare decât Iona.

Candela trupului

33 Nimeni nu aprinde o candelă ca s‑o pună într‑o ascunzătoare* sau sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 34 Ochiul este candela trupului tău.* Când ochiul tău este sănătos*, tot trupul tău este plin de lumină, dar când este rău, atunci trupul tău este plin de întuneric. 35 Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric! 36 Prin urmare, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi întru totul plin de lumină, ca atunci când te‑ar lumina o candelă cu lumina ei strălucitoare.

Isus îi acuză pe liderii religioși

37 În timp ce Isus vorbea, un fariseu L‑a rugat să mănânce la el. Isus a intrat și S‑a așezat la masă. 38 Fariseul a rămas uimit când a văzut că Isus nu Se spălase înainte de masă.* 39 Domnul i‑a zis: – Voi, fariseii, curățați pe din afară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunteți plini de jaf și de răutate. 40 Nesăbuiților, oare Cel Ce a făcut partea din afară n‑a făcut și partea dinăuntru? 41 Dați deci milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vor fi curate pentru voi. 42 Dar vai de voi, fariseilor! Căci voi dați zeciuială din mentă, din tămâița de câmp* și din orice legumă, dar neglijați judecata și dragostea lui Dumnezeu. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați. 43 Vai de voi, fariseilor! Căci voi iubiți scaunul de onoare în sinagogi și saluturile în piețe! 44 Vai de voi! Căci voi sunteți ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe!* 45 Unul dintre învățătorii Legii, răspunzând, I‑a zis: – Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne jignești și pe noi! 46 Dar El a zis: – Vai și de voi, învățători ai Legii! Căci îi încărcați pe oameni cu poveri dificil de purtat, iar voi înșivă nu atingeți poverile nici măcar cu unul din degetele voastre! 47 Vai de voi! Căci voi zidiți mormintele profeților pe care i‑au ucis strămoșii* voștri! 48 Prin urmare, voi sunteți martori și încuviințați faptele strămoșilor voștri, căci ei i‑au ucis, iar voi le zidiți mormintele! 49 De aceea înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite profeți și apostoli, însă pe unii dintre ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor persecuta“, 50 ca să se ceară de la această generație sângele tuturor profeților, care a fost vărsat de la întemeierea lumii 51 – de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia,* care a pierit între altar și Templu. Da, vă spun că va fi cerut de la generația aceasta. 52 Vai de voi, învățători ai Legii! Căci ați luat cu voi cheia cunoașterii. Nici voi n‑ați intrat și i‑ați împiedicat astfel și pe cei ce intrau! 53 Când Isus a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să‑L critice cu înverșunare și să‑I pună întrebări ostile despre multe lucruri, 54 pândindu‑L, ca să vâneze vreun cuvânt ieșit din gura Lui.*