NTR

  • DBU
  • ELB
  • EU
  • GNB
  • HFA
  • LUT
  • MENG
  • NeÜ
  • NGÜ
  • NLB
  • SLT
  • ZB

Apostelgeschichte 2,42 | Noua Traducere Românească

Apostelgeschichte 2,42 | Noua Traducere Românească

Coborârea Duhului Sfânt

1 Când a sosit ziua Cincizecimii*, erau cu toții la un loc. 2 Și deodată, din cer a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic* și a umplut toată casa în care ședeau ei. 3 Li s‑au arătat niște limbi ca de foc*, care s‑au împărțit și s‑au așezat pe fiecare dintre ei.* 4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5 În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice neam de sub cer. 6 Când s‑a auzit sunetul acela, mulțimea s‑a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu‑se acolo propria sa limbă. 7 Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc?! 8 Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu‑se propria noastră limbă în care ne‑am născut?! 9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia*, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena*, vizitatori din Roma, 11 iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu‑se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!“

Petru vorbește mulțimii în ziua Cincizecimii

14 Dar Petru s‑a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și‑a ridicat glasul și le‑a vorbit astfel: – Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi*, 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel: 17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice om.* Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea* viziuni, iar bătrânii voștri vor avea* vise! 18 Chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna din Duhul Meu în acele zile și vor profeți. 19 Voi face minuni sus în cer și semne jos pe pământ, sânge, foc și coloane de fum. 20 Soarele se va preface în întuneric, iar luna în sânge, înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului. 21 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“* 22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care Dumnezeu le‑a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, 23 pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L‑ați răstignit și L‑ați omorât prin mâna celor fără de Lege*! 24 Dumnezeu însă L‑a înviat, dezlegându‑L de durerile* morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El: „Îl văd pe Domnul neîncetat înaintea mea, căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin! 26 De aceea, mi se bucură inima și mi se înveselește limba*! Mai mult, trupul meu va locui în speranță, 27 căci nu‑mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților* și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. 28 Mi‑ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“* 29 Bărbați, fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30 Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că‑l va pune pe tronul lui pe unul din rodul trupului lui*, 31 deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea. 32 Dumnezeu L‑a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. 33 Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34 Căci David nu s‑a suit în ceruri, ci el însuși zice: „Domnul I‑a zis Domnului meu*: «Șezi la dreapta Mea, 35 până‑i voi pune pe dușmanii Tăi scăunaș* pentru picioarele Tale!»“* 36 Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L‑a făcut Domn și Cristos* pe acest Isus, pe Care L‑ați răstignit voi! 37 Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i‑au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli: – Bărbați, fraților, ce să facem? 38 Petru le‑a răspuns: – Pocăiți‑vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos* spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Duhului Sfânt! 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru! 40 Și cu multe alte cuvinte el mărturisea și îi îndemna, zicând: – Mântuiți‑vă din mijlocul acestei generații corupte! 41 Astfel, cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.

Părtășia credincioșilor

42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43 Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 44 Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate în comun. 45 Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, după cum avea nevoie fiecare. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească, în același gând, în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și simplitate a inimii, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.