Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

1 Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu coarde. Un maschil1 al lui David.Dumnezeule, ia aminte la rugăciunea mea şi nu trece cu vederea cererea mea!
2 Ascultă-mă şi răspunde-mi! Îmi arăt neliniştea în plângerea mea şi sunt tulburat
3 din pricina zarvei duşmanului şi la vederea asupririi aduse de cel rău; căci ei fac să cadă necazul peste mine şi mi se împotrivesc cu furie.
4 Îmi tremură inima înăuntrul meu, spaimele morţii au căzut peste mine.
5 Frică şi cutremur au venit peste mine, m-a acoperit teroarea.
6 Zic atunci: „Cine-mi va da aripi ca ale porumbelului, ca să zbor şi să mă ascund?“
7 M-aş îndepărta atunci, m-aş refugia în pustie. Sela
8 M-aş grăbi să-mi găsesc refugiu, în faţa vântului năprasnic.
9 Stăpâne, nimiceşte-i, încurcă-le limbile, căci numai violenţă şi ceartă văd în cetate!
10 Zi şi noapte ei dau târcoale zidurilor ei; necaz şi strâmtorare se află în mijlocul ei.
11 Dezastrul este în mijlocul ei, iar asuprirea şi înşelăciunea nu-i părăsesc străzile.
12 Nu un duşman mă batjocoreşte, căci atunci aş îndura! Nu cel ce mă urăşte se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde de el!
13 Ci tu, un om ca şi mine, prietenul meu, apropiatul meu,
14 cel cu care am avut părtăşie dulce când am mers cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
15 Moartea să-i ia prin surprindere, să se pogoare în Locuinţa Morţilor de tineri, căci au acceptat răutăţile în mijlocul lor.
16 Eu însă voi striga către Dumnezeu, iar Domnul mă va mântui.
17 Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, iar El îmi va auzi glasul.
18 Mă va răscumpăra nevătămat din războiul pornit împotriva mea, căci mulţi sunt împotriva mea.
19 Dumnezeu, Care tronează în veci, va auzi şi-i va smeri! Sela Sunt nişte oameni care nu se întorc de la căile lor şi care nu se tem de Dumnezeu.
20 Prietenul meu îşi întinde mâna împotriva celor ce trăiesc în pace cu el, îşi calcă legământul.
21 Gura lui este alunecoasă ca smântâna, dar în inima lui poartă războiul. Cuvintele lui sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar în ascuns sunt nişte săbii.
22 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El îţi va purta de grijă! El nu va îngădui ca cel drept să se clatine vreodată.
23 Dar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe cei răi în groapa distrugerii; oamenii însetaţi de sânge şi înşelători nu vor trăi nici jumătate din zilele lor! Eu însă mă voi încrede în Tine!
1 <footnote>55 Titlu. Vezi Ps. 32</footnote>
© 2016 ERF Medien