Psalmi 15

Noua Traducere Românească

1 DOAMNE, cine va locui în cortul Tău? Cine își va așeza locuința pe muntele Tău cel sfânt?2 Cel ce umblă fără pată, cel ce face dreptate și cel ce spune adevărul din inimă.3 El nu bârfește cu limba lui, nu‑i face rău prietenului său și nu aruncă dispreț asupra semenului său.4 Cel ticălos este disprețuit în ochii lui, însă îi onorează pe cei ce se tem de DOMNUL. El nu‑și schimbă jurământul, chiar dacă l‑a făcut spre paguba lui.5 El nu‑și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce face aceste lucruri nu va fi clătinat niciodată!