1DOAMNE, pe Tine Te chem! Vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când strig către Tine!2Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, iar ridicarea mâinilor mele – ca darul de mâncare de seară.3DOAMNE, pune strajă gurii mele; păzește ușa buzelor mele!4Nu‑mi lăsa inima să mi se abată spre rău, pentru a face fapte rele împreună cu oamenii care săvârșesc nelegiuirea, și nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.5Să mă lovească cel drept[1] – aceasta este bunătate! Să mă mustre el – aceasta este untdelemn pentru capul meu! Să nu‑mi feresc capul! Căci rugăciunea mea va fi mereu împotriva răutăților lor!6Când judecătorii lor vor fi aruncați de pe marginea stâncilor, atunci vor da ascultare cuvintelor mele, căci ele sunt plăcute.7Cum este pământul arat și brăzdat, așa sunt și oasele noastre împrăștiate la intrarea în Locuința Morților.8Eu însă către Tine, Stăpâne DOAMNE, îmi îndrept ochii. În Tine mă adăpostesc! Nu‑mi părăsi sufletul!9Păzește‑mă de cursa pe care mi‑au întins‑o ei și de capcanele celor ce săvârșesc nelegiuirea.10Să cadă împreună cei răi în lațurile lor, în timp ce eu să scap!