1Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chislev[1], în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei,2unul din frații mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câțiva bărbați. I‑am întrebat despre iudeii care supraviețuiseră, cei rămași după captivitate, și despre Ierusalim.3Ei mi‑au răspuns: „Supraviețuitorii, cei care au rămas după captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare și rușine! Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porțile lui sunt arse de foc.“4Când am auzit aceste lucruri, m‑am așezat jos, am plâns și am bocit câteva zile. Am postit și m‑am rugat Dumnezeului cerurilor,5zicând: „Oh, DOAMNE, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care Își ține legământul și îndurarea[2] față de cei ce‑L iubesc și păzesc poruncile Lui,6Te rog, să ia aminte urechea Ta și ochii Tăi să fie deschiși, ca să asculți rugăciunea pe care robul Tău o rostește acum înaintea Ta, zi și noapte, cu privire la fiii lui Israel, robii Tăi. Mărturisesc păcatele fiilor lui Israel, pe care noi le‑am săvârșit față de Tine. Atât eu, cât și familia mea am păcătuit.7Te‑am jignit și nu am păzit poruncile, hotărârile și judecățile pe care Tu le‑ai poruncit lui Moise, robul Tău.8Te rog, adu‑Ți aminte de cuvântul pe care i l‑ai poruncit lui Moise, robul Tău, zicând: «Dacă veți fi necredincioși, vă voi împrăștia printre popoare,9dar, dacă vă veți întoarce la Mine, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, chiar dacă veți fi alungați la capătul cerului și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu.»10Ei sunt robii Tăi și poporul Tău, pe care l‑ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel puternic.11Oh, Stăpâne, Te rog, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău și la rugăciunea robilor Tăi care‑și găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, fă să reușească robul Tău astăzi! Fă să capăt îndurare înaintea acestui om!“ Pe atunci eram paharnicul împăratului.