Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Reglementarea curăţiei în bolile infecţioase de piele

1 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron:
2 „Dacă un om are pe pielea trupului său o umflătură, o erupţie sau o pată albă, care se aseamănă cu rana de lepră1 pe pielea trupului său, el trebuie să fie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii săi, preoţii.
3 Preotul să-i cerceteze rana de pe pielea trupului, iar dacă părul din rană s-a albit şi rana este mai adâncă decât pielea trupului său, atunci este lepră; după ce preotul l-a cercetat, să-l declare necurat.
4 Dar dacă pata este albă pe pielea trupului său şi nu este mai adâncă decât pielea, iar părul nu s-a albit, atunci preotul să-l închidă pe cel cu rana şapte zile.
5 În a şaptea zi preotul va trebui să-l cerceteze; dacă i se va părea că rana a rămas aşa cum a fost şi nu s-a împrăştiat pe piele, atunci preotul să-l închidă încă şapte zile.
6 În ziua a şaptea preotul să-l cerceteze din nou, iar dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, atunci preotul să-l declare curat, căci este doar o erupţie; el să-şi spele hainele şi va fi curat.
7 Dacă erupţia se întinde pe piele după ce omul s-a arătat preotului pentru a fi declarat curat, el va trebui să vină din nou înaintea preotului.
8 Preotul să-l cerceteze şi dacă erupţia s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat, căci are lepră.
9 Dacă cineva are o rană de lepră, să fie adus la preot.
10 Preotul să-l cerceteze şi dacă pe piele este o umflătură albă care a făcut ca şi părul să se albească, iar în umflătură este şi o urmă de carne vie,
11 atunci pe pielea trupului acelui om se află o lepră veche. Preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, pentru că este necurat.
12 Dar dacă lepra erupe pe piele şi acoperă toată pielea, din creştet până în tălpi, pretutindeni pe unde se uită preotul,
13 preotul să-l cerceteze şi dacă lepra i-a acoperit tot trupul, atunci va trebui să-l declare curat pe cel cu rana; el este curat deoarece toată rana s-a albit.
14  Dacă însă mai apare vreo urmă de carne vie pe el, va fi necurat.
15 Preotul să cerceteze carnea vie şi să-l declare necurat. Carnea vie este necurată, pentru că este lepră.
16 Dar dacă carnea vie se face albă, el trebuie să vină la preot.
17 Preotul să-l cerceteze, iar dacă rana s-a albit, atunci preotul să-l declare curat pe cel cu rana. El este curat.
18 Dacă cineva are pe pielea trupului său o bubă care s-a vindecat,
19 iar pe locul unde era buba apare o umflătură albă sau o pată de un alb-roşiatic, omul acela să se înfăţişeze înaintea preotului.
20 Preotul să-l cerceteze, iar dacă pata este mai adâncă decât pielea şi dacă părul s-a albit, preotul să-l declare necurat; este o rană de lepră care a erupt în bubă.
21 Însă dacă preotul o cercetează şi părul nu este alb, iar pata nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, preotul să-l închidă şapte zile.
22 Dacă, în cele din urmă, se împrăştie pe piele, preotul să-l declare necurat; este o rană de lepră.
23 Dar dacă pata rămâne într-un loc şi nu se împrăştie, atunci este vorba de cicatricea bubei; preotul să-l declare curat.
24 Dacă un om are o arsură pe piele şi carnea vie a arsurii devine o pată alb-roşiatică sau albă,
25 preotul s-o cerceteze, iar dacă părul de pe pată s-a albit şi pata este mai adâncă decât pielea, atunci este o rană de lepră care a erupt în arsură; preotul să-l declare necurat pe omul acela, căci are o rană de lepră.
26 Dar dacă preotul cercetează pata şi vede că părul de pe ea nu s-a albit, şi ea nu este mai adâncă decât pielea, ci a scăzut, atunci preotul să-l închidă şapte zile.
27 În a şaptea zi preotul va trebui să-l cerceteze şi dacă pata s-a împrăştiat pe piele, atunci preotul să-l declare necurat. Este o rană de lepră.
28 Dar dacă pata a rămas într-un loc şi nu s-a întins pe piele, ci a scăzut, înseamnă că este o umflătură de la arsură; preotul să-l declare curat, căci este vorba de cicatricea arsurii.
29 Dacă un bărbat sau o femeie au o rană pe cap sau la barbă,
30 preotul să cerceteze rana. Dacă este mai adâncă decât pielea, iar părul de pe ea este gălbui şi subţire, preotul să-l declare necurat; rana este o râie de cap sau de barbă.
31 Dacă preotul vede că rana râiei nu este mai adâncă decât pielea şi nu este păr negru pe ea, atunci preotul să-l închidă pe cel cu rana timp de şapte zile.
32 În cea de-a şaptea zi preotul să cerceteze râia; dacă râia nu s-a întins, nu are păr gălbui pe ea şi nu este mai adâncă decât pielea,
33 atunci omul acela trebuie să se radă, dar nu şi acolo unde este râia. Preotul să-l închidă pe cel cu râia încă şapte zile.
34 În cea de-a şaptea zi preotul să cerceteze din nou râia; dacă râia nu s-a întins pe piele şi nu este mai adâncă decât pielea, atunci preotul poate să-l declare curat. El să-şi spele hainele şi va fi curat.
35 Dar dacă se pare că râia s-a întins pe piele după ce a fost declarat curat,
36 preotul să-l cerceteze din nou. Dacă într-adevăr râia s-a întins pe piele, preotul nu va mai trebui să se uite după păr gălbui; omul acela este necurat.
37 Dacă vede că râia a stat totuşi pe loc şi a crescut păr negru pe ea, înseamnă că râia s-a vindecat; omul acela este curat şi preotul să-l declare curat.
38 Dacă un bărbat sau o femeie au pete pe pielea trupului, pete albe,
39 preotul să le cerceteze. Dacă petele de pe pielea trupului sunt de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au erupt pe piele; el este curat.
40 Dacă unui om îi cade părul de pe cap, el devine pleşuv, dar este curat.
41 Dacă părul îi cade de pe frunte, el devine pleşuv pe frunte, dar este curat.
42  Însă dacă pe capul sau pe fruntea pleşuvă va avea o pată de culoare alb-roşiatică, atunci aceasta este lepră; ea a erupt pe partea pleşuvă sau pe fruntea pleşuvă.
43 Va trebui ca preotul să-l cerceteze; dacă pe partea pleşuvă sau pe fruntea pleşuvă umflătura rănii este de un alb-roşiatic care seamănă cu lepra de pe pielea trupului,
44 atunci el este lepros, este necurat. Preotul să-l declare necurat, căci are o rană pe cap.
45 Leprosul care are acea rană trebuie să poarte haine sfâşiate, să umble cu capul gol2, să-şi acopere barba şi să strige: «Necurat! Necurat!»
46 El va fi necurat atâta timp cât are rana; este necurat. Să trăiască singur şi locuinţa sa să fie în afara taberei.

Reglementarea curăţiei în cazul mucegaiului

47 Dacă va apărea o pată ca de lepră3 pe îmbrăcăminte, pe o haină de lână sau de in,
48  pe o ţesătură sau pe o bătătură de in ori de lână, pe o piele sau pe un lucru din piele,
49 dacă pata de pe haină, de pe piele sau de pe vreun lucru din piele, de pe ţesătură sau de pe bătătură, va fi de culoare verzuie sau roşiatică, atunci aceasta este o pată de lepră şi trebuie arătată preotului.
50 Preotul să cerceteze pata şi să închidă şapte zile materialul pe care este pata.
51 În ziua a şaptea să cerceteze din nou pata şi dacă aceasta s-a întins pe haină sau în ţesătură sau în bătătură, pe piele sau pe ceva din piele, atunci este o pată de lepră care se întinde; lucrul acela este necurat.
52 El trebuie să ardă haina, ţesătura sau bătătura de lână ori de in sau orice altceva din piele, pentru că este o lepră care se întinde; materialul să fie ars în foc.
53 Dar dacă preotul o cercetează şi pata nu s-a întins pe haină sau în ţesătură sau în bătătură sau pe vreun lucru din piele,
54 atunci preotul să poruncească să se spele materialul pe care este pata şi să-l închidă încă şapte zile.
55 Preotul să cerceteze materialul cu pata după ce a fost spălat. Dacă pata nu şi-a schimbat culoarea, chiar dacă nu s-a întins, materialul este necurat; să-l ardeţi în foc, căci pata continuă să roadă, fie înăuntru, fie în afară.
56 Însă dacă preotul o cercetează şi vede că pata s-a micşorat după ce a fost spălată, atunci va trebui să o rupă din haină, din ţesătură, din bătătură sau din piele.
57 Dacă apare din nou pe haină sau pe ţesătură sau pe bătătură sau pe vreun lucru din piele, înseamnă că se întinde; să ardeţi în foc lucrul pe care este pata.
58 Dar haina, ţesătura, bătătura sau orice altceva din piele, de pe care rana dispare atunci când o spălaţi, va trebui să fie spălată încă o dată şi apoi va fi curată.
59 Aceasta este legea pentru pata de lepră de pe o haină de lână sau in, de pe ţesătură, de pe bătătură sau de pe vreun lucru din piele, pentru a hotărî dacă sunt curate sau necurate.“
1 <footnote>13:2 Termenul ebraic poate desemna diverse boli ale pielii, nu neapărat lepra; peste tot în acest capitol</footnote>
2 <footnote>13:45 Sau: cu părul ciufulit</footnote>
3 <footnote>13:47 Este vorba de mucegai</footnote>
© 2016 ERF Medien