Isaia 40

Noua Traducere Românească

1 „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu! zice Dumnezeul vostru.2 Vorbiți inimii Ierusalimului și vestiți‑i că truda lui s‑a sfârșit, că nelegiuirea lui a fost plătită, căci a primit din mâna DOMNULUI o dublă pedeapsă pentru toate păcatele sale!“3 Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea DOMNULUI; neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru!4 Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal va fi smerit; râpa va deveni un loc neted și locurile aspre vor deveni o câmpie.5 Atunci se va arăta slava DOMNULUI, și toți oamenii o vor vedea împreună“, căci gura DOMNULUI a vorbit.6 Un glas zice: – Vestește! El a întrebat: – Ce să vestesc? – Orice om este ca iarba și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp.7 Iarba se usucă, floarea cade, când suflarea DOMNULUI vine peste ea. Într-adevăr, ca iarba este poporul!8 Iarba se usucă, iar floarea cade, însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie!9 Suie‑te pe un munte înalt, Sioane, aducător de vești bune! Înalță‑ți glasul cu putere, Ierusalime, aducător de vești bune! Înalță‑l, nu te teme! Spune cetăților lui Iuda: „Iată‑L pe Dumnezeul vostru!“10 Iată, Stăpânul DOMN vine cu putere, iar brațul Lui stăpânește pentru El. Plata Lui vine cu El și răsplata Lui Îl însoțește.11 El Își va paște turma ca un păstor; Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va călăuzi blând oile care alăptează.12 Cine a măsurat apele în palma lui și a trasat cerurile cu lățimea palmei? Cine a strâns pulberea pământului într‑o măsură? Cine a cântărit munții pe cântar și dealurile pe talere?13 Cine a pătruns Duhul DOMNULUI și cine L‑a îndrumat ca sfătuitor al Său?14 Cu cine S‑a sfătuit El și cine L‑a făcut priceput? Cine L‑a învățat calea judecății? Cine L‑a învățat cunoașterea și I‑a făcut cunoscută cărarea priceperii?15 Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din găleată, sunt considerate ca praful de pe talere. Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt.16 Libanul nu este îndeajuns pentru foc și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea‑de‑tot.17 Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui; sunt considerate de El ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune.18 Cu cine, deci, L‑ați putea asemăna pe Dumnezeu? Cu ce asemănare L‑ați putea compara?19 Un meșter toarnă chipul, iar apoi un aurar îl poleiește cu aur și îi făurește lănțișoare de argint.20 Cel prea sărac să aducă un dar alege un lemn ce nu putrezește și își caută un meșter iscusit ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine.21 Nu știți? N‑ați auzit? Nu vi s‑a făcut cunoscut de la început? N‑ați învățat nimic de la întemeierea pământului?22 El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului, ai cărui locuitori par niște lăcuste. El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin și le desfășoară ca pe un cort de locuit.23 El este Cel Ce îi preface pe prinți în nimic, iar pe conducătorii pământului ca și cum n‑ar exista.24 De abia sunt sădiți, de abia sunt semănați, de abia s‑a înrădăcinat trunchiul lor în pământ, că El și suflă peste ei, uscându‑i, iar vijelia îi ia ca pe niște paie.25 „Deci, cu cine Mă veți asemăna ca să fim deopotrivă?“ zice Cel Sfânt.26 Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți: Cine a creat toate acestea? Cel Ce aduce afară oștirea lor, după număr, chemându‑le pe toate pe nume. Atât de mare este tăria Lui, atât de tare este puterea Lui, că niciuna nu lipsește.27 De ce spui, Iacov, de ce zici, Israel: „Calea mea este ascunsă de DOMNUL și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?“28 Nu știi? N‑ai auzit? DOMNUL este Dumnezeul cel veșnic, creatorul marginilor pământului. El nu obosește, nici nu ostenește, iar priceperea Lui este de nepătruns.29 El dă putere celui obosit și îl întărește pe cel fără putere.30 Flăcăii vor obosi și vor osteni, tinerii se vor împiedica și vor cădea,31 dar cei ce nădăjduiesc în DOMNUL își vor înnoi puterea, se vor înălța prinzând aripi ca vulturii, vor alerga și nu vor osteni, vor umbla și nu vor obosi.