1O rostire cu privire la Damasc. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge doar un morman de ruine.2Cetățile Aroerului vor fi abandonate, lăsate turmelor care se vor culca acolo; și nu va fi nimeni care să le sperie.3Efraim va fi lăsat fără fortăreață, iar Damascul fără suveranitate. Rămășița lui Aram va fi ca gloria fiilor lui Israel,“ zice DOMNUL Oștirilor.4„În ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită, iar grăsimea trupului său se va usca.5Va fi ca atunci când secerătorul adună recolta de grâne, culegând spicele cu mâna lui; va fi ca atunci când cineva strânge spicele în valea Refaim.6Totuși, câteva spice vor mai rămâne, la fel ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri, patru, cinci pe crengile roditoare“, zice DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.7În ziua aceea, oamenii se vor uita la Creatorul lor și își vor îndrepta privirea spre Sfântul lui Israel.8Nu se vor mai uita la altarele făcute de mâinile lor și nu vor mai privi la AȘERELE[1] și la altarele pentru tămâiere pe care le‑au făurit degetele lor.9În ziua aceea, cetățile lor fortificate vor fi ca niște locuri abandonate tufișurilor și crângurilor, părăsite în fața fiilor lui Israel. Totul va fi o pustie!10Și aceasta pentru că L‑ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale și nu ți‑ai adus aminte de Stânca locului tău de scăpare. De aceea, deși sădești plante plăcute și plantezi ramuri de viță străină,11deși în ziua în care îi plantezi, le și faci să crească[2], și în dimineața în care arunci sămânța, o și faci să înflorească, totuși secerișul va fi luat într‑o zi de boală și de durere de nevindecat.12Vai, un tumult de popoare multe, care urlă ca valurile mării! Vai, un vuiet de noroade, care vuiesc ca niște ape vijelioase!13Noroadele vuiesc ca niște ape vijelioase, dar El le ceartă; ele fug departe, duse de vânt ca pleava de pe dealuri și ca iarba dusă de furtună.14Seara, teroare! Până dimineața, ei nu mai sunt. Aceasta este partea celor ce ne jupoaie și sorțul celor ce ne jefuiesc.