Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Teritoriul repartizat în Cisiordania

1 Iată care sunt teritoriile primite drept moştenire de către israeliţi în Canaan, teritorii împărţite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de conducătorii clanurilor din seminţiile lui Israel.
2 Moştenirea a fost împărţită prin tragere la sorţi, aşa cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.
3 Moise împărţise moştenirea celor două seminţii şi jumătate, de cealaltă parte a Iordanului; leviţilor nu le dăduse însă nici o moştenire printre ei,
4 deoarece urmaşii lui Iosif alcătuiau două seminţii, şi anume Manase şi Efraim. Leviţii n-au primit nici un teritoriu în ţară, ci doar câteva cetăţi pentru locuit, împreună cu păşunile din jurul lor pentru turme şi cirezi.
5 Aşadar, israeliţii împărţiseră ţara, întocmai cum îi poruncise DOMNUL lui Moise.

Teritoriul moştenit de Caleb

6 Urmaşii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i-a spus: „Tu ştii ce i-a zis DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine şi despre tine, pe când eram la Kadeş-Barnea.
7 Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul DOMNULUI, m-a trimis din Kadeş-Barnea ca să iscodesc ţara, iar eu i-am adus veşti potrivit cu ceea ce era în mintea mea.
8 Fraţii mei care m-au însoţit au înmuiat inima poporului, însă eu L-am urmat întru totul pe DOMNUL, Dumnezeul meu.
9 În acea zi, Moise mi-a jurat astfel: «Teritoriul pe care l-ai străbătut cu piciorul tău va fi moştenirea ta şi a urmaşilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat întru totul calea DOMNULui, Dumnezeul tău.»1
10 Acum, iată că DOMNUL m-a ţinut în viaţă aşa cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani, de când Cuvântul DOMNULUI a vorbit astfel lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia şi iată-mă astăzi, în vârstă de optzeci şi cinci de ani!
11 Sunt la fel de puternic astăzi ca şi în ziua în care Moise m-a trimis şi am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă2.
12 Dă-mi deci această regiune muntoasă despre care a vorbit DOMNUL la acea vreme! Căci tu însuţi ai auzit încă de atunci cum că acolo trăiesc anachiţii3, iar cetăţile sunt înalte şi fortificate. Poate că DOMNUL va fi cu mine şi îi voi izgoni, aşa cum a promis DOMNUL.“
13 Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune şi i-a dat Hebronul ca moştenire.
14 De atunci încoace, Hebronul a rămas moştenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, pentru că L-a urmat întru totul pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.
15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba4; Arba fusese un om cu seamă printre anachiţi. După aceea ţara s-a odihnit de război.
1 <footnote>14:9 Vezi Deut.1:36</footnote>
2 <footnote>14:11 Sau: atunci fie pentru luptă, fie pentru călătorie (lit.: fie pentru luptă, fie pentru a ieşi şi a intra)</footnote>
3 <footnote>14:12 Vezi nota de la 11:21; şi în v. 15</footnote>
4 <footnote>14:15Chiriat-Arba înseamnă Cetatea lui Arba</footnote>
© 2016 ERF Medien