1Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora acesteia, era bolnav.2Maria era cea care L‑a uns pe Domnul cu parfum și I‑a șters picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav.3Surorile au trimis la Isus să‑I spună: „Doamne, iată că cel pe care‑l iubești este bolnav!“4Dar Isus, când a auzit, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie slăvit prin ea.“5Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr.6Prin urmare, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai rămas două zile în locul unde era.7După aceea, Isus le‑a zis ucenicilor: – Să ne ducem din nou în Iudeea!8Ucenicii I‑au răspuns: – Rabbi[1], iudeii tocmai căutau să Te omoare cu pietre, și Tu Te duci iarăși acolo?! (Ioan 1:38)9Isus a răspuns: – Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi.10Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el.11După ce a spus acestea, le‑a zis: – Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să‑l trezesc.12Ucenicii I‑au zis: – Doamne, dacă doarme, atunci se va face bine.13Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit.14Atunci Isus le‑a spus deschis: – Lazăr a murit.15Și Mă bucur pentru voi că n‑am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!16Atunci Toma, căruia i se zicea „Didymos“[2], le‑a zis celorlalți ucenici: – Să mergem și noi să murim împreună cu El!
Isus, învierea și viața
17Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile[3] în mormânt.18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii[4],19și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.20Când a auzit Marta că vine Isus, s‑a dus să‑L întâmpine. Maria însă ședea în casă.21Marta I‑a zis lui Isus: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!22Dar chiar și acum știu că orice‑I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da!23Isus i‑a zis: – Fratele tău va învia.24Marta I‑a răspuns: – Știu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.25Isus i‑a zis: – Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare.26Și oricine trăiește și crede în Mine în veci nu va muri. Crezi lucrul acesta?27Ea I‑a răspuns: – Da, Doamne, cred că Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume.28Și zicând aceasta, s‑a dus și a chemat‑o pe Maria, sora ei, spunându‑i în șoaptă: „A sosit Învățătorul și te cheamă!“29Cum a auzit aceasta, Maria s‑a ridicat repede și s‑a dus la El.30Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde‑L întâmpinase Marta.31Atunci iudeii care erau cu ea în casă și o mângâiau, când au văzut că Maria se ridică repede și iese, au urmat‑o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.32Maria, când a ajuns unde era Isus și L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui, zicându‑I: – Doamne, dacă ai fi fost aici, n‑ar fi murit fratele meu!33Isus, când a văzut‑o plângând, pe ea și pe iudeii care veniseră cu ea, S‑a înfiorat[5] în duh și S‑a tulburat.34El a întrebat: – Unde l‑ați pus? Ei I‑au răspuns: – Doamne, vino și vezi!35Lui Isus I‑au dat lacrimile.[6]36Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“37Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici acesta să nu moară?“
Învierea lui Lazăr
38Isus S‑a înfiorat din nou în Sine și S‑a dus la mormânt. Mormântul era o peșteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.39Isus a zis: – Dați piatra la o parte! Marta, sora celui mort, I‑a zis: – Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!40Isus i‑a zis: – Nu ți‑am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?41Au dat deci piatra la o parte. Isus Și‑a ridicat ochii și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M‑ai ascultat[7]!42Știam că întotdeauna Mă asculți, dar am spus aceasta de dragul mulțimii care stă împrejur, ca să creadă că Tu M‑ai trimis.“43După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“44Cel ce murise a ieșit cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză și cu fața înfășurată într‑un ștergar. Isus le‑a zis: – Dezlegați‑l și lăsați‑l să meargă!
Uneltire împotriva lui Isus
45Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El. (Mat 26:1; Mar 14:1; Lu 22:1)46Dar unii dintre ei s‑au dus la farisei și le‑au spus ce făcuse Isus.47Conducătorii preoților și fariseii au adunat Sinedriul[8] și au zis: – Ce facem? Omul Acesta face multe semne.48Dacă‑L lăsăm să continue așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor nimici atât locul[9], cât și neamul.49Însă unul dintre ei, Caiafa[10], care era mare preot în anul acela, le‑a zis: – Voi nu știți nimic,50nici nu vă gândiți[11] că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor și să nu piară întregul neam.51Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus urma să moară pentru neam52și nu numai pentru neam, ci și ca să‑i adune laolaltă[12] pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.53Așadar, din ziua aceea s‑au hotărât să‑L omoare.54Drept urmare, Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în regiunea din apropierea pustiei, într‑o cetate numită Efraim, și a rămas acolo cu ucenicii.55Paștele iudeilor era aproape și mulți din ținutul acela se suiau la Ierusalim înainte de Paște ca să se curățească.56Ei Îl căutau pe Isus și‑și spuneau unii altora, în timp ce stăteau în Templu: „Ce credeți? Nu va veni deloc la sărbătoare?“57Dar conducătorii preoților și fariseii dăduseră porunci ca, dacă cineva știe unde este, să le dea de știre, astfel încât să‑L poată aresta.