Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Dus în Egipt, Ieremia vesteşte judecata

1 După ce Ieremia a terminat de spus poporului toate cuvintele Domnului, Dumnezeul lor, tot ceea ce Domnul, Dumnezeul lor, l-a trimis să le spună,
2 Azaria, fiul lui Hoşaia, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia mândri i-au zis lui Ieremia: „Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a trimis să ne spui să nu mergem în Egipt şi să nu locuim acolo,
3 ci Baruc, fiul lui Neria, te întărâtă împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile caldeenilor, să ne omoare sau să ne ducă în captivitate în Babilon.“
4 Iohanan, fiul lui Careah, toţi conducătorii oştirilor şi întreg poporul nu au ascultat de porunca Domnului de a rămâne în ţara lui Iuda.
5 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi conducătorii oştirilor au luat toată rămăşiţa lui Iuda – care fusese împrăştiată în mijlocul neamurilor şi se întorsese să locuiască în ţara lui Iuda –
6 şi anume pe toţi bărbaţii, femeile şi copiii, pe fiicele regelui, pe toţi aceia pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, îi lăsase cu Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Şafan, pe profetul Ieremia şi pe Baruc, fiul lui Neria,
7 şi i-au dus în ţara Egiptului, neascultând de porunca Domnului. Ei au ajuns la Tahpanhes.
8 La Tahpanhes, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia astfel:
9 „Ia în mână nişte pietre mari şi ascunde-le, în prezenţa iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi de la intrarea palatului lui Faraon din Tahpanhes.
10 Apoi spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Voi trimite după slujitorul Meu, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune tronul lui peste aceste pietre, pe care le-am ascuns; el îşi va întinde baldachinul1 peste ele.
11 Va veni şi va ataca ţara Egiptului: îi va ucide pe cei destinaţi morţii, îi va duce în captivitate pe cei destinaţi exilului şi îi va ucide cu sabia pe cei destinaţi sabiei.
12 Voi2 da foc templelor zeilor Egiptului; el le va arde şi îi va duce în captivitate pe toţi zeii lor. Se va înveli cu Egiptul cum se înveleşte un păstor cu haina lui şi va ieşi de acolo nevătămat.
13 Va sfărâma stâlpii din templul Soarelui3, din ţara Egiptului, şi va da foc tuturor templelor zeilor Egiptului.’»“
1 <footnote>43:10 Sensul termenului ebraic este nesigur; probabil un baldachin ce acoperea tronul sau o carpetă pe care era aşezat tronul</footnote>
2 <footnote>43:12 TM; LXX, Siriacă, VUL: Va</footnote>
3 <footnote>43:13 Sau: din Heliopolis (Cetatea Soarelui), important centru al cultului zeului Ra</footnote>
© 2016 ERF Medien