Genesa 9

Noua Traducere Românească

1 Dumnezeu i‑a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le‑a zis: „Fiți roditori, înmulțiți‑vă și umpleți pământul!2 Teama și spaima de voi va fi peste orice vietate de pe pământ, peste orice pasăre a cerului, peste orice se târăște pe pământ și peste toți peștii mării. Ele v‑au fost date în mâinile voastre.3 Tot ce se mișcă și are viață vă va fi hrană. Așa cum v‑am dat plantele verzi, acum vă dau totul.4 Numai să nu mâncați carne cu viața ei, adică sângele ei.[1] (Lev 17:14)5 Căci, cu siguranță, voi cere înapoi sângele vieții voastre. Îl voi cere de la orice vietate. Și voi cere viața omului din mâna omului, din mâna fiecărui frate al său.6 Celui ce varsă sângele omului, de om sângele‑i va fi vărsat; căci după chipul lui Dumnezeu l‑a făcut El pe om.7 Iar voi, fiți roditori și înmulțiți‑vă. Răspândiți‑vă pe pământ și înmulțiți‑vă pe el.“[2] (Gen 1:28)8 Apoi Dumnezeu le‑a vorbit lui Noe și fiilor lui, care erau cu el, zicând:9 „Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu sămânța[3] voastră după voi (Gen 3:15)10 și cu orice ființă vie care este cu voi – păsări, vite și orice vietate a pământului care este cu voi, toate cele care au ieșit din arcă – cu orice vietate a pământului.11 Închei legământul Meu cu voi: nu va mai fi nimicită orice făptură de apele unui potop și nu va mai fi un potop ca să distrugă pământul.“12 Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul legământului pe care‑l fac între Mine și voi și orice ființă vie care este cu voi, de‑a lungul generațiilor viitoare:13 voi pune în nori curcubeul Meu, și el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.14 Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori,15 Îmi voi aminti de legământul Meu cu voi și cu orice ființă vie, de orice trup. Și apele nu vor mai deveni potop, ca să distrugă orice făptură.16 Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea și Îmi voi aminti de legământul veșnic dintre Dumnezeu și orice ființă vie, de orice trup, care este pe pământ.“17 Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l‑am încheiat între Mine și orice făptură care este pe pământ.“18 Fiii lui Noe, care au ieșit din arcă, au fost: Sem, Ham și Iafet. Ham a fost tatăl lui Canaan.19 Aceștia trei au fost fiii lui Noe și din ei s‑au răspândit oameni pe tot pământul.20 Noe, om al pământului, a început să planteze o vie.[4]21 El a băut vin, s‑a îmbătat și s‑a dezbrăcat în cortul său.22 Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și le‑a spus celor doi frați ai săi de afară.23 Dar Sem și Iafet au luat o haină, și‑au pus‑o pe umeri, au intrat în cort, mergând cu spatele și au acoperit goliciunea tatălui lor. Fețele lor erau întoarse, astfel încât ei n‑au văzut goliciunea tatălui lor.24 Când Noe s‑a trezit din beție și a aflat ce i‑a făcut fiul său cel mai tânăr,25 a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor, față de frații săi.“[5]26 Apoi a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să‑i fie rob.27 Fie ca Dumnezeu să mărească teritoriul lui Iafet[6]; el să locuiască în corturile lui Sem, iar Canaan să‑i fie rob.“28 După potop Noe a mai trăit trei sute cincizeci de ani.29 Astfel, Noe a trăit în total nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.