Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Potopul

1 Când oamenii au început să se înmulţească pe pământ şi li s-au născut fiice,
2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat dintre ele ca soţii pe acelea pe care şi le-au ales.
3 Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne1 pentru totdeauna în om, pentru că el este carne; totuşi anii lui vor fi în număr de o sută douăzeci.“
4 Pe pământ trăiau uriaşi2 în zilele acelea – şi chiar şi după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii. Aceştia au fost eroii din vechime, oameni cu renume.
5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că fiecare înclinaţie a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău.
6 Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a întristat în inima Lui.
7 El a zis: „Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, atât pe el, cât şi vitele, animalele mici3 şi păsările cerului, pentru că Îmi pare rău că le-am făcut.“
8 Dar Noe a găsit har înaintea Domnului.
9 Aceasta este istoria4 lui Noe. Noe a fost un om drept şi integru între cei din generaţia sa; el a umblat cu Dumnezeu.
10 Noe a avut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11 Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi plin de violenţă.
12 Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ îşi stricaseră căile.
13 Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârşitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violenţă din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul.
14 Fă-ţi o arcă din lemn de gofer5. Fă-i nişte încăperi şi acoper-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.
15 Să o faci astfel: lungimea ei să fie de trei sute de coţi, lăţimea – de cincizeci, iar înălţimea – de treizeci6.
16 Fă-i un acoperiş7 pe care să-l prelungeşti cu un cot. Pune uşa arcei pe o parte a sa. Să faci arca cu trei punţi: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus.
17 Eu voi aduce un potop de apă pe pământ ca să distrug toate creaturile de sub ceruri, care au suflare de viaţă în ele; şi tot ce este pe pământ va pieri.
18 Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soţia ta şi cu soţiile fiilor tăi.
19 Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare specie de vieţuitoare, ca să le ţii vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul şi femelă.
20 Să vină la tine înăuntru, ca să le ţii vii, câte o pereche din fiecare specie de păsări, din fiecare specie de animale sălbatice şi din fiecare specie de animale mici care mişună pe pământ.
21 Ia cu tine din fiecare fel de mâncare şi depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine şi pentru ele.“
22 Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.
1 <footnote>6:3 Sau: pentru că el este trup, cu sensul de natură mortală ori pervertită</footnote>
2 <footnote>6:4 Ebr.: Nefilim („Cei căzuţi“), oameni de înălţime şi putere neobişnuită (vezi Num. 13:31-33) </footnote>
3 <footnote>6:7 Vezi nota de la 1:24; şi în v. 20</footnote>
4 <footnote>6:9 Vezi nota de la 2:4</footnote>
5 <footnote>6:14 Sau: Fă-o (probabil cu sensul de a o căptuşi) cu trestie</footnote>
6 <footnote>6:15 Un cot măsura între 45-55 cm (50 cm); aproximativ 150 m, 25 m, 15 m</footnote>
7 <footnote>6:16 Un cot măsura între 45 cm (cotul standard evreiesc) şi 52 cm (cotul regal şi cel babilonian); aproximat la 0,5 m; aproximativ 1,2 m lungime şi 0,75 m lăţime şi înălţime) </footnote>
© 2016 ERF Medien