Deuteronomul 16

Noua Traducere Românească

1 Să ții luna Abib[1] și să sărbătorești Paștele DOMNULUI, Dumnezeul tău, pentru că în luna Abib DOMNUL, Dumnezeul tău, te‑a scos din Egipt, noaptea. (Ex 12:14; Lev 23:5; Num 28:16)2 Să jertfești animalul de Paște în cinstea DOMNULUI, Dumnezeul tău, din turmă sau din cireadă, în locul pe care‑l va alege ca să‑Și așeze Numele acolo.3 Să nu mănânci pâine dospită, ci, timp de șapte zile, să mănânci azime, pâinea întristării, fiindcă ai ieșit în grabă din țara Egiptului. Așa să faci ca să‑ți aduci aminte în toate zilele vieții tale de ziua ieșirii tale din țara Egiptului.4 Să nu se vadă la tine aluat timp de șapte zile, pe întreg teritoriul tău. Să nu rămână nimic până dimineață din animalul pe care l‑ai jertfit în seara primei zile.5 Nu vei putea să jertfești animalul de Paște în orice cetate pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău,6 ci doar în locul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, îl va alege ca să‑Și așeze Numele acolo. Să jertfești acolo animalul de Paște, seara, la apusul soarelui, la timpul ieșirii tale din Egipt.7 Să‑l prepari și să‑l mănânci în locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. Iar dimineața să te întorci și să te duci la corturile tale.8 Timp de șase zile să mănânci azime, iar în ziua a șaptea să ai o adunare solemnă în cinstea DOMNULUI, Dumnezeul tău, și să nu faci nicio lucrare.9 Să numeri șapte săptămâni. De când vei începe seceratul grânelor să numeri șapte săptămâni. (Lev 23:15; Num 28:26)10 Să ții Sărbătoarea Săptămânilor pentru DOMNUL, Dumnezeul tău, aducând, cu mâinile tale, daruri de bunăvoie potrivit cu ceea ce te va binecuvânta DOMNUL, Dumnezeul tău.11 Să te bucuri înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, în locul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, îl va alege ca să‑Și așeze Numele acolo, atât tu, fiul tău, fiica ta, robul tău, roaba ta, cât și levitul care este în cetățile tale, străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul tău.12 Să‑ți aduci aminte că și tu ai fost rob în Egipt și astfel să păzești și să împlinești hotărârile acestea.13 Să ții Sărbătoarea Corturilor timp de șapte zile, după ce vei recolta din aria ta și din teascul tău. (Lev 23:33; Num 29:12)14 Să te bucuri în timpul sărbătorii tale, atât tu, fiul tău, fiica ta, robul tău, roaba ta, cât și levitul, străinul, orfanul și văduva care sunt în cetățile[2] tale.15 Timp de șapte zile să ții sărbătoarea în cinstea DOMNULUI, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El. Căci DOMNUL, Dumnezeul tău, va binecuvânta toate veniturile tale și toate lucrările mâinilor tale și astfel vei fi, cu siguranță, bucuros.16 De trei ori pe an, toți bărbații să se înfățișeze înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu te înfățișezi cu mâinile goale înaintea DOMNULUI.17 Fiecare să dea după binecuvântarea pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, i‑a dat‑o.18 Să pui judecători și supraveghetori în toate cetățile pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți le dă după semințiile tale, iar ei să judece poporul cu dreptate.19 Să nu pervertești judecata: să nu fii părtinitor și să nu iei mită, căci mita orbește ochii înțelepților și sucește cuvintele celor drepți.20 Să urmărești doar dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău.21 Să nu plantezi niciun copac al AȘEREI[3] lângă altarul pe care îl vei înălța DOMNULUI, Dumnezeul tău,22 și să nu ridici nicio piatră sacră care este urâtă de DOMNUL, Dumnezeul tău.