Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Mâncarea jertfită idolilor

1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, ştim că toţi avem cunoaştere1, însă cunoaşterea îngâmfă, pe când dragostea zideşte.
2 Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu are cunoaşterea necesară.
3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu.
4 Aşadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, ştim că, în lume, un idol este totuna cu nimic, şi că nu există decât un singur Dumnezeu.
5 Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „zei“ în cer sau pe pământ, – aşa cum există de fapt mulţi „zei“ şi mulţi „domni“2 –,
6 totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi pentru Care suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem şi noi.
7 Însă nu toţi au cunoaşterea aceasta. Unii, fiind până acum atât de obişnuiţi cu idolii, mănâncă un lucru ca fiind jertfit idolilor şi astfel conştiinţa lor, fiind slabă, este pângărită.
8 Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu; dacă nu mâncăm3, nu pierdem nimic, iar dacă mâncăm, nu câştigăm nimic.
9 Aveţi însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să devină o pricină de poticnire pentru cei slabi.
10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, că mănânci în templul unui idol, oare conştiinţa lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor?
11 Astfel, cel slab este distrus prin cunoaşterea ta, el, fratele pentru care a murit Cristos!
12 Când păcătuieşti astfel împotriva fraţilor şi le răneşti conştiinţa, păcătuieşti împotriva lui Cristos.
13 De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să se poticnească, atunci nu voi mânca niciodată carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să se poticnească.
1 <footnote>8:1 Sau: ştim că „toţi avem cunoaştere“; din nou, probabil un slogan folosit de corintieni, dar pe care Pavel trebuie să-l corecteze</footnote>
2 <footnote>8:5 În ideea că, într-adevăr, oamenii recunosc şi se închină mai multor zei, pe care îi consideră „domni“</footnote>
3 <footnote>8:8 Cu referire la mâncarea jertfită idolilor</footnote>
© 2016 ERF Medien