Schließen
BibleServer is a donation based project by ERF Medien. 25 € will help us to secure next years funding.
Ajutor

Noua traducere în limba românã

Învierea lui Cristos

1 Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2 şi prin care sunteţi mântuiţi dacă rămâneţi fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba.
3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor,
4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit cu Scripturile,
5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece,
6 iar după aceea li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi încă trăiesc, iar unii au adormit1.
7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8 Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat biserica lui Dumnezeu,
10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui faţă de mine n-a fost fără rezultat, ci am trudit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11 Deci – fie eu, fie ei – noi aşa predicăm, iar voi aşa aţi crezut.

Învierea morţilor

12 Dar dacă se predică faptul că Cristos a fost înviat din morţi, cum pot spune unii dintre voi că nu există învierea morţilor?
13 Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a fost înviat.
14 Dar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este zadarnică şi, de asemenea, şi credinţa voastră este zadarnică.
15 Mai mult decât atât, noi suntem găsiţi ca depunând o mărturie falsă despre Dumnezeu, pentru că am depus mărturie că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos, pe Care, dacă este adevărat că morţii nu învie, nu L-a înviat.
16 Dacă morţii nu învie, nici Cristos n-a fost înviat,
17 iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credinţa voastră este zadarnică, iar voi sunteţi încă în păcatele voastre.
18 Atunci şi cei care au murit în Cristos sunt pierduţi.
19 Dacă numai pentru viaţa aceasta am nădăjduit în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!
20 Dar Cristos a fost înviat din morţi, El fiind primul rod dintre cei care au adormit.
21 Întrucât moartea a venit printr-un om, învierea morţilor a venit tot printr-un Om.
22 Aşa cum în Adam toţi mor, la fel, în Cristos, toţi vor fi înviaţi,
23 însă fiecare la rândul lui; primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ai lui Cristos.
24 Apoi va veni sfârşitul, când El îi va încredinţa Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducător, orice autoritate şi orice putere.
25 Căci El trebuie să domnească până când îi va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26 Ultimul vrăjmaş care va fi distrus va fi moartea.
27 Căci El „I-a pus totul sub picioare“2. Dar când se spune că toate I-au fost supuse, este evident că aceasta nu-L include pe Cel Ce I le-a supus pe toate.
28 Când toate lucrurile Îi vor fi fost supuse, atunci Însuşi Fiul I Se va supune Celui Ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
29 Altfel, ce vor face cei care se botează pentru cei morţi3? Dacă morţii nu sunt înviaţi nicidecum, de ce mai sunt botezaţi ei pentru cei morţi?
30 Şi de ce suntem noi în pericol tot timpul?
31 Sunt în pericol de moarte în fiecare zi. Acest lucru este cert, fraţilor, întocmai ca lauda pe care o am cu voi în Cristos Isus, Domnul nostru.
32 Dacă doar din motive omeneşti m-am luptat cu fiarele în Efes, ce-am câştigat, dacă morţii nu învie? „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!“4
33 Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.5
34 Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu mai păcătuiţi; căci sunt unii care trăiesc în ignoranţă faţă de Dumnezeu. Spre ruşinea voastră o spun.

Învierea în trup

35 Cineva ar putea întreba: „Cum învie morţii? Cu ce fel de trup vor veni?“
36 Ce nebunie! Ceea ce tu semeni, nu vine la viaţă dacă nu moare,
37 iar ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci doar o sămânţă simplă, ca una de grâu sau de altceva.
38 Însă Dumnezeu îi dă fiecărei seminţe un trup, aşa cum doreşte; fiecărei seminţe îi dă trupul ei.
39 Nu toate trupurile sunt la fel: unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul al păsărilor, altul al peştilor.
40 Există trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. Există o splendoare a celor cereşti şi un alt fel de splendoare a celor pământeşti.
41 Alta este splendoarea soarelui, alta este splendoarea lunii şi alta este splendoarea stelelor, iar o stea diferă de alta în splendoare.
42 La fel este şi cu învierea morţilor. Ceea ce este semănat în putrezire, este înviat în neputrezire.
43 Ceea ce este semănat în necinste, este înviat în slavă. Ceea ce este semănat în slăbiciune, este înviat în putere.
44 Este semănat trup firesc şi este înviat trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există şi unul duhovnicesc.
45 Aşa este şi scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu.“6 Ultimul Adam a devenit un duh care dă viaţă.
46 Dar primul nu este cel duhovnicesc, ci este cel firesc; apoi vine cel duhovnicesc.
47 Primul om a fost făcut din ţărâna pământului. Al doilea Om este din cer.
48 Aşa cum era cel din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; şi aşa cum este Cel Ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49 Şi aşa cum am purtat chipul celui pământesc, la fel vom purta7 chipul Celui Ceresc.
50 Ceea ce spun, fraţilor, sunt următoarele: carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi nici putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
51 Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi8, dar toţi vom fi schimbaţi
52 într-o clipă, într-o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Căci trâmbiţa va suna, iar cei morţi vor fi înviaţi ca nemuritori, şi noi vom fi schimbaţi.
53 Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire.
54 Când ceea ce este supus putrezirii se va fi îmbrăcat în neputrezire, iar ceea ce este muritor se va fi îmbrăcat în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care a fost scris: „Moartea a fost înghiţită în victorie.9
55 Moarte, unde îţi este victoria? Moarte, unde îţi este boldul?“10
56 Boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este Legea.
57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos.
58 De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi fermi, de neclintit, întotdeauna implicaţi din plin în lucrarea Domnului, pentru că ştiţi că în Domnul strădania voastră nu este zadarnică.
1 <footnote>15:6 Vezi nota de la 11:30</footnote>
2 <footnote>15:27 Vezi Ps. 8:6</footnote>
3 <footnote>15:29 Nu se ştie exact la ce fel de practică face referire Pavel aici; Pavel menţionează acest obicei nu neapărat pentru că l-ar fi aprobat, ci pentru a-şi susţine argumentul</footnote>
4 <footnote>15:32 Vezi Is. 22:13</footnote>
5 <footnote>15:33 Citatul este din Thais, 218, operă a comediografului Menandru (342-292 î. Cr.), citat care era, probabil, un proverb; comedia greacă a păstrat multe proverbe</footnote>
6 <footnote>15:45 Vezi Gen. 2:7</footnote>
7 <footnote>15:49 Unele mss conţin: la fel să purtăm</footnote>
8 <footnote>15:51 Vezi nota de la 11:30</footnote>
9 <footnote>15:54 Vezi Is. 25:8</footnote>
10 <footnote>15:55 Vezi Os. 13:14</footnote>
© 2016 ERF Medien