1 Timotei 1

Noua Traducere Românească

1 Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a lui Cristos Isus, speranța noastră,2 către Timotei, adevăratul meu copil în credință: har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Domnul nostru!3 Când m‑am dus în Macedonia, te‑am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu dea altă învățătură4 și să nu dea atenție miturilor și nesfârșitelor genealogii, care încurajează mai degrabă la speculații nefolositoare[1], decât la lucrarea[2] lui Dumnezeu prin credință.5 Scopul poruncii este dragostea, care vine dintr‑o inimă curată, dintr‑o conștiință bună și dintr‑o credință fără ipocrizie.6 Unii s‑au abătut de la acestea și s‑au întors la flecăreli.7 Ei vor să fie învățători ai Legii, fără să înțeleagă însă nici ceea ce spun, nici lucrurile asupra cărora insistă.8 Știm că Legea este bună, dacă cineva o întrebuințează legitim[3].9 Știm, de asemenea, că Legea[4] nu este făcută pentru cel drept, ci pentru cei fără de Lege și pentru cei răzvrătiți, pentru cei neevlavioși și pentru cei păcătoși, pentru cei lipsiți de sfințenie și pentru cei lumești, pentru ucigașii de tată și pentru ucigașii de mamă, pentru ucigașii de oameni,10 pentru curvari, pentru homosexuali, pentru negustorii de sclavi, pentru mincinoși, pentru sperjuri și pentru orice altceva care se împotrivește învățăturii sănătoase,11 potrivit cu Evanghelia[5] slavei fericitului Dumnezeu, care mi‑a fost încredințată mie.12 Îi sunt recunoscător lui Isus Cristos, Domnul nostru, Care m‑a întărit, pentru că m‑a considerat credincios și m‑a pus în slujba Lui,13 măcar că înainte eram un blasfemiator, un persecutor și un om violent. Dar mi s‑a arătat milă, pentru că lucram ca un neștiutor, în necredință.14 Și harul Domnului nostru a fost turnat din belșug peste mine, împreună cu credința și dragostea care sunt în Cristos Isus.15 Acest cuvânt este demn de încredere și pe deplin vrednic să fie primit: Cristos Isus a venit în lume ca să‑i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.16 De aceea mi s‑a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Cristos Isus să‑Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El ca să primească viață veșnică.17 A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava, în vecii vecilor! Amin.18 Timotei, copilul meu, îți dau această poruncă potrivit cu profețiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupți lupta cea bună,19 având credință și o conștiință bună, de care unii n‑au mai ținut seama și au eșuat în ce privește credința.20 Printre ei sunt Hymenaios și Alexandru, pe care i‑am dat pe mâna lui Satan[6], ca să se învețe[7] să nu blasfemieze.